Vreme urâtă în weekend: cod portocaliu de ninsori la munte şi cod galben de vânt şi disconfort termic în toată ţara

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis sâmbătă un cod portocaliu de ninsori în zonele de munte şi un cod galben de vânt puternic şi disconfort termic în toată ţara.
Economica.net - sâm, 28 oct. 2017, 12:13
Vreme urâtă în weekend: cod portocaliu de ninsori la munte şi cod galben de vânt şi disconfort termic în toată ţara

Atenţionările sunt valabile până luni, 30 octombrie, la ora 23:00.

Astfel, potrivit ANM, valorile termice vor scădea în toată ţara, iar intensificările de vânt vor determina amplificarea senzaţiei de rece.

În regiunile din vestul, centrul şi nordul ţării pe arii extinse vor fi ploi moderate cantitativ, iar din noaptea de duminică spre luni (29/30 octombrie) în Maramureş, Transilvania şi zona deluroasă a Crişanei şi a Moldovei se vor semnala precipitaţii mixte.

În zonele montane vântul va sufla tare, rafalele vor depăşi 90 km/h, iar pe creste 20 km/h. Va ninge viscolit, vizibilitatea va scădea temporar sub 50 m şi se va depune strat consistent de zăpadă.

Sursa: AGERPRES

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...