Vremea se răceşte. Prognoza meteo pentru următoarele şase zile

Vremea se răceşte în următoarele zile, scrie ROMANIATV.NET. Cerul va avea înnorãri şi temporar va ninge slab, ziua, local la munte şi în centrul ţãrii şi pe spaţii mici în rest, iar noaptea, pe arii restrânse cu precãdere în sud-est. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri la munte, în special la altitudini mari, iar în a doua parte a intervalului în sud-est.
Economica.net - mie, 02 ian. 2019, 16:52
Vremea se răceşte. Prognoza meteo pentru următoarele şase zile

PROGNOZA METEO LA NOAPTE. Cerul va fi noros, iar treptat dinspre nord-vest aria precipitaţiilor va fi în extindere şi va cuprinde vestul, centrul şi nordul ţãrii precum şi zona montanã. Precipitaţiile vor fi mai ales sub formã de ninsoare, iar temporar în Maramureş, în nordul Transilvaniei şi al Carpaţilor Orientali precum şi în zona Munţilor Apuseni vor fi mai intense, astfel cã stratul de zãpadã nou depus, pe arii relativ restrânse va fi consistent. Vântul va avea intensificãri la munte, cu viteze mai mari pe creste unde la rafalã se vor depãşi 70…80 km/h, ninsoarea fiind viscolitã şi zãpada spulberatã, în timp ce, în restul teritoriului va sufla slab şi moderat cu intensificãri locale în nord-vest, dar la cote mult mai reduse. Temperaturile minime, apropiate de cele normale ale perioadei, se vor încadra între -8 şi 1 grad, scrie ROMANIATV.NET.

VREMEA ÎN BUCURESTI: Cerul va fi noros, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura minimã va fi de -1…0 grade.

PROGNOZA METEO MIERCURI. În vestul, centrul şi nordul ţãrii precum şi în zona montanã, înnorãrile vor persista şi temporar vor mai fi precipitaţii, dar în general slabe cantitativ- local ziua şi pe arii restrânse noaptea. Va ninge, însã trecãtor îndeosebi în Banat şi în Crişana, precipitaţiile vor fi şi sub formã de lapoviţã şi ploaie. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, cu înnorãri în special la începutul şi spre sfârşitul intervalului în sud-est. Vântul va avea intensificãri la munte, mai ales la altitudini mari, iar în prima parte a intervalului local şi temporar, dar la cote mult mai reduse şi în vest şi sud. Temperaturile maxime se vor încadra între -1 şi 7 grade, iar cele minime între -6 şi 1 grad.

VREMEA ÎN BUCURESTI: Cerul va avea înnorãri în special în primele ore ale zilei şi spre sfârşitul intervalului. Vântul va sufla în general moderat ziua, apoi va slãbi treptat în intensitate. Temperatura maximã va fi de 4…5 grade, iar cea minimã de -4…-3 grade.

PROGNOZA METEO JOI. Valorile termice, în scãdere faţã de intervalul anterior vor caracteriza o vreme mai rece decât în mod normal în jumãtatea de nord a teritoriului, iar noaptea local va fi ger în centru şi pe arii restrânse în nord-vest. Cerul va avea înnorãri şi temporar va ninge slab, ziua, local la munte şi în centrul ţãrii şi pe spaţii mici în rest, iar noaptea, pe arii restrânse cu precãdere în sud-est. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri la munte, în special la altitudini mari, iar în a doua parte a intervalului în sud-est. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -5 şi 4 grade, iar cele minime între -13 şi -3 grade, cu cele mai scãzute valori în depresiunile din estul Transilvaniei.

VREMEA ÎN BUCURESTI: Valorile termice, deşi în scãdere uşoarã faţã de intervalul anterior se vor situa în jurul celor normale datei. Cerul va avea înnorãri, iar spre searã şi în cursul nopţii, trecãtor vor fi posibile ninsori slabe. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificãri spre sfârşitul intervalului. Temperatura maximã va fi de 3…4 grade, iar cea minimã de -5…-4 grade.

PROGNOZA METEO VINERI. Vremea va continua sã se rãceascã, astfel cã în toate regiunile valorile termice se vor situa sub cele normale datei, şi va fi ger dimineaţa local în centru şi pe arii restrânse în nord-vest, iar noaptea în nord şi centru, local în nord-vest şi pe spaţii mai mici cu precãdere în dealurile sudice. Cerul va fi variabil, cu înnorãri în general perisistente pe parcursul zilei în regiunile vestice, nordice şi nord-estice, unde însã doar trecãtor şi izolat se vor semnala ninsori slabe sau fulguieli. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în prima parte a intervalului la munte, în special la altitudini mari, iar temporar dar la cote mult mai reduse şi în estul şi sud-estul ţãrii. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -8 şi 1 grad, iar cele minime între -15 şi -3 grade, uşor mai scãzute în estul Transilvaniei.

VREMEA ÎN BUCURESTI va continua sã se rãceascã. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare ziua, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximã va fi de 0…1 grad, iar cea minimã de -7…-6 grade, uşor mai coborâtã în zona preorãşeneascã.

TENDINTA:

SAMBATA – Vremea se va menţine rece, geroasã dimineaţa în nord şi în centru, local în nord-vest şi pe spaţii mai mici în rest, cu precãdere în dealurile sudice, iar noaptea doar izolat în depresiunile din estul Transilvaniei. Nebulozitatea se va accentua şi se va extinde dinspre nord-vest, cuprinzând treptat majoritatea regiunilor. Local şi temporar va ninge la munte, în vest, centru şi nord şi pe spaţii mici în rest. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între -9 şi 1 grad, iar cele minime între -10 şi -2 grade.

DUMINICA, LUNI si MARTI – Vremea se va menţine rece în cea mai mare parte a ţãrii, iar dimineaţa şi noaptea va fi ger local în regiunile intracarpatice şi pe arii restrânse în restul zonelor. Temporar, cu precãdere în prima parte a intervalului va ninge slab, în special la munte şi în jumãtatea nordicã a teritoriului.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul vizitei acestuia la Ankara,......
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...