VTB a acceptat să-şi vândă participaţia deţinută la Rosbank grupului Societe Generale – Reuters
Valoarea tranzacţiei nu a fost făcută publică. Analiştii estimează că participaţia VTB ar putea fi evaluată la aproximativ 300 milioane de dolari. Societe Generale deţine 82% din acţiunile Rosbank
VTB a achiziţionat în 2010 acţiuni la Rosbank, la un preţ care nu a fost dat publicităţii. Banca a anunţat în mai că această investiţie nu este una strategică şi negociază vânzarea activelor, după ce Societe Generale a anunţat concedierea lui Vladimir Golubkov, şeful subsidiarei din Rusia, inculpat pentru corupţie. Acesta a fost acuzat de autorităţile de la Moscova că a primit o mită de 5 milioane de ruble (159.600 de dolari) şi a fost concediat de Rosbank.
Conform acordului, VTB vinde acţiunile deţinute la Rosbank către SocGen în timp ce banca franceză vinde către VTB acţiunile pe care le deţine la companiile din Rusia, împrumuturile către companiile ruseşti şi activele imobiliare din această ţară.
Reprezentanţii Rosbank,VTB şi SocGen nu au comentat informaţia.
Rosbank numără peste trei milioane de clienţi, are 700 de sucursale şi este prezentă în 340 de oraşe din Rusia, a doua mare piaţă pentru Societe Generale.