Vulcan participă la o licitaţie de 160 de milioane de euro în Kuweit

Economica.net
12 04. 2016
vulcan_pompare_kuwait_5678765_63901800
Compania din Kuweit vrea să cumpere 1.600 unităţi de pompare, potrivit lui Remus Borza, şeful Euro Insol, administratorul judiciar al Vulcan.
 
Din grupul de firme din România care va participa la licitaţie mai fac parte Prospecţiuni, Ipcup şi Uztel.
 
„Vrem sa asigurăm servicii complete, de la exploatări geologice până la mentenanţă. Mergem să oferim servicii integrate”, menţionează Remus Borza. 
 
Acesta consideră că firme precum Vulcan şi Uztel, care oferă servicii şi produse complementare, îşi sporesc şansele de a câştiga licitaţia, daca vor participa împreună.
 
„Timp de 26 de ani, companiile româneşti nu au fost în stare să-şi dea mâinile şi să meargă împreună la licitaţii”, spune Borza, precizând că alţi competitori străini, precum cei americani, câştigă tocmai datorită strategiei de a oferi servicii integrate.
 
Şeful Euro Insol nu se teme de concurenţa din India şi China, pentru că firmele de acolo „livrează echipamente a căror fiabilitate lasă de dorit şi se defectează după trei ani”.
„Noi avem şi azi în câmpuri unităţi vechi de 40 de ani, care încă funcţionează”, explică Borza. 

Vulcan a mai livrat unităţi de pompare în Kuweit şi în anii trecuţi. De asemenea, compania are în derulare un contract până în 2018 pentru furnizarea a 209 unităţi de pompare.

Grupul de companii româneşti speră să câştige măcar un contract de 400 de unităţi de pompare din cele patru câte vor fi scoase la licitaţie de către compania din Kuweit. 

Uzina Vulcan din Bucureşti a livrat în total peste 25.000 de unităţi de pompare pentru extracţia ţiţeiului, în circa 25 ţări de pe cinci continente, fiind producătorul cazanelor de abur din marile termocentrale româneşti, inclusiv Turceni, Rovinari, Craiova, Deva, Drobeta-Turnu Severin, Oradea, Iaşi, Braşov şi Constanţa.