VW anunţă oficial rechemarea a peste 384.000 de vehicule pe piaţa chineză

Grupul german Volkswagen a anunţat oficial, miercuri, rechemarea a 384.181 de vehicule de pe piaţa chineză, pentru remedierea unei defecţiuni la cutiile de viteză, care săptămâna trecută a fost subiectul unei emisiuni de televiziune cu audienţă mare, relatează AFP.
Economica.net - mie, 20 mart. 2013, 20:31
VW anunţă oficial rechemarea a peste 384.000 de vehicule pe piaţa chineză

„În cazuri rare, o defecţiune electrică poate provoca oprirea alimentării cu electricitate a maşinilor aflate în mers”, se arată într-un comunicat al VW, care precizează că direcţia şi sistemul de frânare nu sunt afectate de această problemă.

Vehiculele vizate de campania de rechemări, fabricate în perioada decembrie 2008-începutul lunii martie 2013, sunt modele importate, precum Audi A3, şi altele asamblate în China, cum sunt Volkswagen Magotan şi Passat, conform autorităţii chineze pentru supravegherea calităţii produselor.

Autoritatea a ajuns la concluzia, după o investigaţie de un an, că sistemul cutiei de viteză DSG fabricat de grupului german, care nu necesită ambreiaj, poate provoca pene de motor şi riscuri ascunse pentru siguranţă.

Grupul german a precizat că va înlocui gratuit componentele defecte ale cutiilor de viteză.

VW, cel mai mare constructor auto european, a vândut anul trecut 2,8 milioane de vehicule pe piaţa chineză, în creştere cu 25% faţă de anul precedent, la o producţie de 2,6 milioane de unităţi în China.

Volkswagen a anunţat săptămâna trecută că va înfiinţa în următorii ani 6-7 noi fabrici în China, pe lângă cele 12 existente deja, astfel ca în 2018 să ajungă la o producţie de peste 4 milioane de vehicule pe an.

China este din 2009 cea mai mare piaţă auto la nivel mondial.

Te-ar mai putea interesa și
Nouă formă a taxei pe stâlp, în discuție acum. Apar două noi niveluri de taxare
Nouă formă a taxei pe stâlp, în discuție acum. Apar două noi niveluri de taxare
Cele două niveluri de taxare vor fi de 0,5%, și de 0,25%, aceasta fiind noutatea. Prevederea apare în noua formă de OUG care se discută acum în Comisia de dialog social de la Finanțe....
„Magistrala corportatiștilor”: Metrorex execută lucrări la M2 între Tineretului și Piața Unirii 2
„Magistrala corportatiștilor”: Metrorex execută lucrări la M2 între Tineretului și Piața Unirii 2
Metrorex informează că în perioada 7-18 aprilie 2025, vor avea loc lucrări de modernizare și înlocuire a aparatelor ...
România are unele dintre cele mai ieftine credite ipotecare din Europa Centrală și de Est
România are unele dintre cele mai ieftine credite ipotecare din Europa Centrală și de Est
România are unele dintre cele mai ieftine credite ipotecare din Europa Centrală și de Est și la un nivel similar cu statele ...
Medicover a cumpărat operaţiunile Synlab din România şi din alte cinci state din regiune. Tranzacţie internaţională depăşeşte 71 de milioane euro
Medicover a cumpărat operaţiunile Synlab din România şi din alte cinci state din regiune. Tranzacţie internaţională ...
Medicover a achiziționat operaţiunile deținute de grupul Synlab în România, Turcia, Cipru, Slovenia, Croaţia și Macedonia ...