VW ID.4 și VW ID.3 domină piața europeană a mașinilor electrice
O analiză JATO Dynamics arată că în luna aprilie au fost înmatriculate în Europa 1,03 milioane de autoturisme, în creștere cu nu mai puțin de 261% față de aceeași lună a anului trecut, dar mai puține cu 23% față de a patra lună din 2019. Cum anul trecut nu poate fi luat ca etalon din cauza efectelor pandemiei și a condițiilor diferite de pe piețele de desfacere, analiștii pieței consideră că mult mai relevante sunt comparațiile făcute cu 2019.
Prin urmare, conform lui Felipe Munoz, analist al companiei de cercetări de piață JATO Dynamics, „aceste rezultate indică faptul că recuperarea va fi mai lentă decât mulți s-ar fi putut aștepta și, pe termen scurt, acest lucru nu va oferi prea multe încurajări producătorilor deja preocupați să facă față adaptării la noile norme de depoluare”.
Mai interesant decât previzibila diferență față de aprilie 2019, înmatriculările din a patra lună a lui 2020 arată că, la vârful clasamentului constructorilor, efectele sunt diferite de la un constructor la altul. Astfel, conform LifeNews.ro, în timp ce cota de piață a grupului Volkswagen a crescut de la 24,9% în aprilie 2019 până la 26,8% în aceeași lună din 2020. În același timp, PSA și FCA, grupuri reunite sub umbrela Stellantis, au înregistrat o scădere a cotei de la 22,9% până la 21,9%.
Alianța de pe locul trei, Renault – Nissan, a avut cel mai mult de pierdut. Cota mărcilor sale (Dacia, Mitsubishi, Nissan, Renault) s-a redus cu 3,2 puncte procentuale, de la 13,7% în 2019 până la 10,5% în 2020. Aflat pe locul patru, grupul german BMW șui-a majorat cota de piață de la 6,3% până la 7,4%, în timp ce Hyundai – Kia a evoluat dela 6,6% până la 7,3%.
Cu vânzări în scădere în zona mașinilor alimentate cu benzină sau diesel, piața auto europeană se bazează în prezent pe creșterea rapidă a înmatriculărilor de autoturisme electrice și hibride. Conform analizei JATO, în timp ce cota mașinilor alimentate cu benzină a scăzut de la 64% în aprilie 2019 până la doar 59% în 2021, iar cea a dieselurilor de la 32% până la 24%, ponderea înmatriculărilor de vehicule hibride și electrice a crescut de la 4% până la 15%. Iar evoluția pare să continue în această zonă a pieței.
„Atât timp cât stimulentele există, nu văd de ce ar trebui să se oprească creșterea. Vedem subvențiile guvernamentale ca pe un element major în această poveste pentru cel puțin următorii trei ani. Prin urmare, companiile producătoare au relativ puțin timp pentru a reduce costurile și pentru a face aceste mașini accesibile”, consideră Felipe Munoz.
Este important de observat însă că în zona mașinilor 100% electrice lucrurile se schimbă rapid. Astfel, dacă „până în prezent cea mai mare parte a creșterii pieței de vehicule electrice a fost condusă de mașini precum Tesla Model 3 sedan și alte hatchback-uri (n.n. – Renault Zoe, Peugeot 208)”, acum avenit vremea ca un SUV să asigure tracțiunea de pe prima poziție: Volkswagen ID.4. De altfel analistul JATO este de părere că „SUV-urile sunt factorii care determină creșterea vânzărilor și a profiturilor în ultimii zece ani. Fără SUV-uri, mașinile electrice vor continua să fie un segment de nișă”. Totuși, lăudând performanțele SUV-ului electric ID.4, analistul uită că pe piață se află, cu rezultate foarte bune, și Hyundai Kona Electric.
Cert este că în aprilie 2019, clasamentul înmatriculărilor de mașini 100% electrice este condus de Volkswagen ID.4 (7.335 de unități), urmat de fratele mai mic ID.3 (5.735 unități) și de Renault Zoe (4.015 unități).
Pe locurile următoare se clasează, în ordine, Peugeot 208 (3.533 unități), Hyundai Kona (3.383 unități), Fiat 500 Electric (3.240 unități), Kia e-Niro (3.150 unități), Volkswagen e-Up (2.925 unități), Smart ForTwo (2.610 unități) și Nissan Leaf (2.394 unități).
Citește și:
– UE a exportat anul trecut 5,2 mil. de autoturisme și a importat 3 mil. 30% dintre importuri au vizat mașini electrificate
– Peste 11% dintre clienții români au cumpărat în acest an mașini electrificate