VW vrea să diminueze concurenţa venită de la Skoda

Managerii şi sindicatele de la producătorul auto german Volkswagen vor să diminueze competiţia venită din partea diviziei low-cost Skoda din Cehia, prin mutarea unei părţi din producţie în Germania şi majorarea redevenţelor pe care marca din Cehia trebuie să le plătească pentru tehnologia comună, au declarat, pentru Reuters, surse din interiorul companiei.
Economica.net - mie, 04 oct. 2017, 13:10
VW vrea să diminueze concurenţa venită de la Skoda

În timp ce Volkswagen trece printr-o perioadă dificilă cu reduceri de cheltuieli şi de locuri de muncă la uzinele din Germania, pe fondul scandalului Dieselgate, profitabilitatea diviziei Skoda a crescut rivalitatea dintre cele două mărci în interiorul aceluiaşi grup.

Potrivit surselor citate de Reuters, managerii VW vor să pună capăt la ceea ce consideră a fi un avantaj incorect de care se bucură Skoda, care combină tehnologia germană cu mâna de lucru ieftină, şi să confirme poziţia VW drept principala marcă a grupului înaintea de lansarea noilor vehicule electrice.

Reprezentanţii muncitorilor de la VW cer ca o parte din producţia Skoda să fie transferată la uzinele din Germania, care nu sunt utilizate la capacitate optimă. În plus, susţin că este cazul ca Skoda să plătească redevenţe mai mari pentru a putea utiliza platforma comună a VW.

Această dispută între VW şi Skoda ar putea relansa tensiunile în interiorul grupului Volkswagen cu privire la profituri şi locuri de muncă, precum şi între controlul central şi o mai mare autonomie pentru cele 12 mărci de vehicule care formează grupul Volkswagen.

‘În loc să ne concentrăm eforturile pe devansarea Tesla am putea declanşa un conflict intern inutil’, a declarat unul dintre managerii de la VW.

Competiţia pentru resurse între mărcile din portofoliul Volkswagen nu este un lucru nou. Sindicatele cer de mai mult timp ca VW să fie în fruntea eforturilor pentru dezvoltarea de automobile pentru pieţele emergente, dar, până acum, de acest lucru s-a ocupat Skoda. Însă planurile grupului Volkswagen de a investi 20 de miliarde de euro pentru lansarea pe piaţă a unui număr de 50 de vehicule electrice până în 2025 au majorat tensiunile interne deoarece managerii companiei se tem că modelele lor ar putea fi contracarate de Skoda.

‘Piaţa vehiculelor electrice este o nouă miză şi nu poţi pur şi simplu să menţii poziţionarea mărcilor. Clienţii trebuie să vadă că faci schimbări’, a declarat un manager de la VW.

Atât VW, cât şi Skoda, vor să introducă coupe-uri şi SUV-uri electrice în 2020, lăudându-se cu aceeaşi autonomie de aproximativ 500 de kilometri la o încărcare. Orice renegociere ar putea afecta contribuţia fiecărei mărci la noua platformă comună dezvoltată pentru automobilele electrice.

Directorul general al mărcii VW, Herbert Diess, vrea să protejeze viitoarele modele VW de o competiţie directă ce ar veni din partea unor modele Skoda mai ieftine. Potrivit surselor citate de Reuters, la o reuniune recentă a consiliului director de la Volkswagen, Diess a cerut o mai mare diferenţiere între VW şi Skoda cu privire la pieţele ţintă şi clientelă, în special pentru viitoarele modele electrice.

‘Viitoarea poziţionare a mărcilor este analizată, dar discuţiile nu s-au finalizat’, a declarat un purtător de cuvânt al grupului Volkswagen, fără a oferi alte detalii.

Tensiunile ar urma să crească înaintea reuniunii consiliului de supervizare, care va avea loc în data de 17 noiembrie, la care ar urma să fie aprobate bugetele de investiţii pentru toate mărcile din portofoliul celui mai mare constructor auto mondial.

Te-ar mai putea interesa și
BCE va lua măsuri împotriva creditorilor care ignoră solicitările de remediere făcute de supervizori
BCE va lua măsuri împotriva creditorilor care ignoră solicitările de remediere făcute de supervizori
Banca Centrală Europeană intenţionează să ia măsuri contra creditorilor care se ocupă lent de remediile solicitate de supervizori, după sporirea frustrărilor cauzate de lipsa de reacţie,......
Update 2: Guvernul a depus jurământul la Palatul Cotroceni. Cabinetul Ciolacu a primit votul de încredere al Parlamentului. Votul de învestire a Guvernului s-a încheiat. Ce decalarații au făcut Ciolacu, Drulă, Simion, Coarnă (SOS) și Gavrilă (POT)
Update 2: Guvernul a depus jurământul la Palatul Cotroceni. Cabinetul Ciolacu a primit votul de încredere al Parlamentului. ...
Update 2: Miniştrii Cabinetului Ciolacu au depus, luni seară, jurământul de credinţă în faţa preşedintelui Klaus ...
Premier Energy a câștigat despăgubiri de aproximativ 4 milioane de euro și dobânzi legale penalizatoare în urma unui proces intentat pentru neexecutarea unui contract încheiat pe piața PCCB-BC
Premier Energy a câștigat despăgubiri de aproximativ 4 milioane de euro și dobânzi legale penalizatoare în urma unui ...
Casa de avocatură RTPR (Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu) anunță că a reprezentat cu succes compania Premier Energy ...
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate că cifrele anului 2024 ne pun într-o situaţie provocatoare
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate ...
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat, luni, că România ...