Wall Street a deschis în creştere

Economica.net
15 11. 2013
nyse_19822300_55454800_04125300_32811500_95386500

Indicii Standard & Poor’s 500 şi Dow Jones sunt creştere cu 0,1%.

Acţiunile Exxon Mobil au urcat cu 1,3%, după ce compania de investiţii Berkshire Hathaway a miliardarului Warren Buffett a dezvăluit preluarea unei participaţii de aproape 1% din acţiunile celei mai mari companii petroliere listată din lume, pachet cu o valoare de piaţă de 3,7 miliarde de dolari.

Titlurile FedEx Corp au avansat cu 1,7%, în urma informaţiilor că miliardarul George Soros şi John Paulson au investit în companie. Acţiunile agenţiilor de finanţare a achiziţiilor de locuinţe Fannie Mae şi Freddie Mac au crescut cu peste 7%. Fondul de hedging al investitorului Bill Ackman a dezvăluit deţinerea de participaţii la acestea.

Janet Yallen, nominalizată la conducerea Rezervei Federale americane, a declarat joi, în timpul audierii sale în Senatul SUA, că susţine continuarea măsurilor de stimulare până când redresarea economiei va fi puternică.

„Pe termen scurt, comentariile lui Yellen sunt pozitive pentru piaţă”, consideră Benoit Peloille, analist la banca Natixis în Paris.

Un indice privind producţia fabricilor din regiunea New York a scăzut în mod neaşteptat în luna noiembrie. Potrivit unui raport separat, producţia industrială pe ansamblul economiei americane s-a contractat cu 0,1% în octombrie.