Wall Street a deschis în scădere uşoară

Economica.net
26 10. 2012
bursa_wallstreet_21187600

Indicele Dow Jones este în coborâre cu 0,05%, Standard&Poor’s 500 cu 0,12%, iar Nasdaq este în urcare cu 0,05%.

Datele primite de investitori nu au o direcţie clară, a explicat Stephen Wood, director de strategie pe piaţa de capital pentru America de Nord la compania de investiţii Russell Investments.

Economia SUA a înregistrat în trimestrul al treilea o creştere de 2%, peste estimarea analiştilor de 1,8%, susţinută de cheltuielile de consum.

Apple a raportat profit în creştere, dar sub aşteptările Wall Street, şi estimări pentru perioada următoare de asemenea mai slabe decât anticipau analiştii, la scurt timp după ce a lansat noul iPad mini. Acţiunile Apple sunt în scădere cu 0,4%.