Wall Street a deschis în scădere
Indicele Standard&Poor’s este în declin cu 0,6%, Dow Jones cu 0,7%, iar Nasdaq cu 0,43%.
„Oamenii au crezut că se va ajunge rapid la un acord privind bugetul, dar este evident că nu se întâmplă aşa. Nu e vorba doar de actualul impas, dar şi de problema plafonului datoriilor SUA. Pe termen scurt piaţa va fi instabilă”, a declarat Mathew Kaufler, manager de fonduri la Federated Investors în Rochester, New York, citat de Bloomberg.
Pe piaţa americană a muncii, angajatorii privaţi au creat în septembrie 166.000 de locuri de muncă, sub aşteptările analiştilor, potrivit datelor institutului ADP.
Investitorii urmăresc rapoartele economice pentru a vedea dacă creşterea economică este suficient de robustă ca Rezerva Federală să înceapă retragerea măsurilor de stimulare, la viitoarea şedinţă de politică monetară.
Departamentul Muncii nu va putea însă să publice vineri raportul lunar referitor la evoluţia pieţei muncii, dacă activităţile guvernamentale vor rămâne parţial blocate.
Oprirea timp de o săptămână a activităţilor unora dintre instituţiile guvernului federal va avea probabil un impact de 0,1 puncte procentuale asupra creşterii economice, potrivit estimărilor analiştilor, costurile urmând să se amplifice dacă blocajul se va prelungi.