Wall Street Journal: Accidentul Donald Trump, rezultatul greşelilor în cascadă ale Rezervei Federale
Rezerva Federală a Statelor Unite, cea mai puternică bancă centrală din lume, a decăzut de la statutul de cea mai de încredere instituţie din SUA la începutul deceniului trecut până în subsolul sondajelor, imaginea instituţiei fiind terfelită de inabilitatea de a-şi face treaba – asigurarea stabilităţii financiare şi menţinerea inflaţiei la un nivel (considerat) adecvat.
În ultimii zece ani, bula speculativă de pe piaţa imobiliară a condus la prăbuşirea sistemului financiar şi recesiune, care au dat startul unei perioade îndelungate de stagnare sau creştere economică modestă, cu o inflaţie care persistă şi azi cu mult sub nivelul-ţintă considerat sănătos de banca centrală. Rezerva Federală a împins politicul spre bailout-urile extrem de nepopulare – salvarea băncilor de la colaps cu bani publici – şi a mizat, pentru repornirea creşterii economice, pe injecţii de lichiditate în economie prin achiziţia de obligaţiuni şi pe menţinerea dobânzilor aproape de zero, măsuri care au erodat cultura economisirii şi au pus sub semnul întrebării modelul fondurilor de pensii.
„Sunt multe lucruri pe care credeam că le ştim şi care, în final, nu s-au petrecut aşa cum ne aşteptam. Economia şi pieţele financiare nu sunt atât de stabile cum am presupus în trecut”, admite Eric Rosengren, preşedintele filialei Federal Reserve din Boston, citat de Wall Street Journal.
În anii ’90, Rezerva Federală părea infailibilă. Banca centrală era privită de electorat, politicieni şi de funcţionarii din administraţie drept o maşinărie care pune la dispoziţia înţelepţilor vremii toate pârghiile necesare pentru a reacţiona cu precizie elveţiană la ciclicitatea economiei, după necesităţi. Astăzi, după zece ani de deziluzie, banca naţională a Statelor Unite se confruntă cu scepticismul cristalizat al publicului faţă de instituţie, instituţii şi elite, precum şi cu o criză proprie de conştiinţă care pune la îndoială din interior capacitatea bancherilor centrali de a înţelege economia.
Preşedintele Statelor Unite este supranumit „liderul lumii libere”. Lumea liberă, dar în primul rând America, trăieşte începând din vara anului trecut cea mai imprevizibilă şi polarizantă campanie electorală de după cel de-Al Doilea Război Mondial. Personalităţi politice de nişă precum Donald Trump şi Bernie Sanders, primul ajuns chiar „în finală”, dau viaţă dezamăgirii şi deziluziei generale a populaţiei faţă de ordinea economică, bănci, instituţiile democratice şi stat.
În întreaga lume, de la Frankfurt la Tokyo, băncile centrale care au urmat sau emulat politica Rezervei Federale sunt criticate la unison de la stânga şi de la dreapta spectrului politic, pe bună dreptate dacă se ţine cont că nu au reuşit să-şi facă treaba: să vadă dezastrul la orizont, să ia măsuri pentru a-l evita sau măcar pentru a-i ameliora impactul şi, în final, să gestioneze cu succes urmările. Principiul independenţei băncilor centrale faţă de interesele politice este sub asediu, iar în Statele Unite au luat naştere mişcări sociale care propun chiar desfiinţarea Rezervei Federale pentru că ar fi acţionat împotriva interesului populaţiei.
De la inabilitatea de a-şi face datoria până la presiunile politice, problemele băncilor centrale vor fi tranşate, cel puţin parţial, de vineri până duminică, la conferinţa anuală a bancherilor centrali de la Jackson Hole, Wyoming. Creşterea economică, inflaţia, situaţia dobânzilor, şomajul şi ameninţarea recesiunii nu se mai încadrează în modelele matematice computerizate folosite de băncile centrale pentru a previziona îmbolnăvirea economiei şi a sistemului financiar.
„Eu însumi nu mi-aş fi putut imagina, în urmă cu şase sau şapte ani, că vom recurge la măsurile pe care le aplicăm acum”, declara nu demult, la New York, preşedintele Rezervei Federale, Janet Yellen. Unul dintre cei mai puternici oameni din lume, Yellen s-a plâns că guvernul a pus prea multă presiune pe Fed pentru stimularea economiei, în timp ce politica fiscală este influenţată nu de binele general, ci de jocurile politice meschine dintre Congres şi Casa Albă, o constantă a ultimilor opt ani.
Mulţi oficiali ai Rezervei Federale şi economişti din sectorul privat consideră că măsurile luate de banca centrală în urma crizei, inclusiv salvarea băncilor cu bani publici, au contribuit la evitarea unei noi Mari Depresii. „Astăzi, inflaţia ar fi fost mai scăzută, iar şomajul mai ridicat, dacă nu am fi luat acele măsuri”, a afirmat Yellen în luna martie.
Încrederea publicului larg în banca centrală s-a prăbuşit în ultimii ani. În 2003, Fed era pe locul al doilea în topul popularităţii instituţiilor din SUA, cu o cotă de încredere de 53%, la egalitate cu FBI. Azi, banca centrală este pe ultimul loc în sondaje, cu o cotă de încredere de doar 38%, în timp ce FBI a ajuns pe primul loc la popularitate. Rezerva Federală a fost devansată de NASA, Centrul de prevenire a bolilor şi epidemiilor, de CIA, Apărare, Agenţia de protecţie a mediului şi chiar de Fisc. Pe merit sau nu, la începutul anilor 2000, Rezerva Federală prezidată pe atunci de Alan Greenspan se bucura de cote de încredere care au depăşit uneori 70%.