Wall Street Journal: Societe Generale îşi extinde divizia de investiţii bancare din Asia

Societe Generale intenţionează să-şi extindă divizia de investiţii bancare din Asia, spre deosebire de alte bănci europene care se retrag din regiune, transmite publicaţia americană 'Wall Street Journal' (WSJ).
Economica.net - lun, 10 mart. 2014, 09:49
Wall Street Journal: Societe Generale îşi extinde divizia de investiţii bancare din Asia

În timpul crizei datoriilor din Europa, băncile din zona euro au redus creditarea, au vândut active şi şi-au redus numărul de angajaţi la operaţiunile lor din Asia, pentru a-şi întări prezenţa pe pieţele interne.

Planificata extindere a Societe Generale vine pe fondul semnalelor ce arată creşterea numărului de angajări la operaţiunile din Asia ale altor bănci străine. Băncile americane Goldman Sachs Group şi Jefferies Group LLC au anunţat extinderea activităţii în Asia.

‘Am înregistrat rezultate record în regiunea Asia Pacific anul trecut. Ne concentrăm pe extinderea creditării în Asia Pacific’, a declarat Hikaru Ogata, director pentru operaţiuni bancare globale la Societe Generale.

Banca a angajat 200 de persoane în Asia anul trecut.

În 2013, grupul nipon Sumitomo Mitsui Banking a cumpărat activităţile de private banking din Japonia ale Societe Generale, preţul tranzacţiei nefiind dat publicităţii.

Grupul Societe Generale, unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare, are 154.000 de angajaţi şi 32 milioane de clienţi în întreaga lume. În România, BRD-Groupe Societe Generale este cea de-a doua bancă după totalul activelor.

Te-ar mai putea interesa și
„Regenerabilii” avertizează Guvernul că desființarea pragului minim de vânzare a certificatelor verzi poate provoca noi litigii, pune investițiile în risc și ar putea duce la creșterea prețului energiei
„Regenerabilii” avertizează Guvernul că desființarea pragului minim de vânzare a certificatelor verzi poate ...
Cele trei asociații care reprezintă industria regenerabilă din România atrag atenția asupra efectelor profund negative pe care le-ar avea ideea vehiculată la nivelul Ministerului Energiei de a......
Claudiu Dorcioman este noul director general adjunct al DRIM Daniel Distributie FMCG, parte din grupul polonez Zabka
Claudiu Dorcioman este noul director general adjunct al DRIM Daniel Distributie FMCG, parte din grupul polonez Zabka
Grupul polonez Zabka, care deține o participație majoritară în DRIM Daniel Distributie FMCG, l-a recrutat pe Claudiu ...
România a avut cel mai mare declin al ratei de ocupare a forţei de muncă din UE, în primul trimestru din 2025 – Eurostat
România a avut cel mai mare declin al ratei de ocupare a forţei de muncă din UE, în primul trimestru din 2025 – ...
Rata de ocupare a forţei de muncă a crescut cu 0,2% în zona euro şi a rămas stabilă în UE, în primul trimestru al ...
Ce spune Trump despre scandalul cu Elon Musk – declarațiile făcute vineri pentru Politico
Ce spune Trump despre scandalul cu Elon Musk – declarațiile făcute vineri pentru Politico
"Nu e grav", a declarat preşedintele american Donald Trump pentru Politico despre disputa sa devenită publică cu fostul ...