Wally Funk, o femeie de 82 de ani, îl va însoți pe Jeff Bezos în zborul său în spațiu

O femeie de 82 de ani, Wally Funk, îl va însoţi pe Jeff Bezos în spaţiu la bordul unui zbor al companiei sale Blue Origin, pe 20 iulie, devenind cea mai vârstnică persoană care călătoreşte în spaţiu, a anunţat joi compania, relatează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - J, 01 iul. 2021, 20:18
Wally Funk, o femeie de 82 de ani, îl va însoți pe Jeff Bezos în zborul său în spațiu

Funk va fi al patrulea pasager al acestui prim zbor cu echipaj al companiei de turism spaţial, alături de miliardar, de fratele său, Mark Bezos, şi de câştigătorul unei licitaţii al cărui nume nu a fost încă dezvăluit.

În anii ’60, Wally Funk făcea parte dintr-un program privat numit „Mercury 13”, un grup de 13 femei care au trecut aceleaşi teste ca şi astronauţii bărbaţi selectaţi în cadrul programului Mercury al NASA pentru a trimite primii americani în spaţiu.

„Mi-au spus că am făcut treaba mai bine şi mai repede decât oricare dintre bărbaţi”, a declarat Wally Funk într-un videoclip postat pe contul de Instagram al lui Jeff Bezos la momentul anunţului. „Am spus că vreau să fiu astronaut. Dar nimeni nu a vrut să mă ia. Nu credeam că voi merge vreodată acolo-sus”.

Citește și: https://www.economica.net/bilet-la-primul-zbor-in-spatiu-cu-miliardarul-jeff-bezos-vandut-cu-28-milioane-de-dolari-la-licitatie_516436.html

„Nimeni nu a aşteptat atât de mult”, a scris Jeff Bezos în postarea sa. „Bine ai venit în echipaj, Wally”.

Wally Funk a devenit prima femeie inspector a agenţiei americane de aviaţie, FAA. Ca pilot, ea a acumulat 19.600 de ore de zbor.

Racheta New Shepard a Blue Origin este programată să decoleze pe 20 iulie şi să ajungă la linia Kármán, care marchează, potrivit convenţiei internaţionale, începutul spaţiului, la 100 de kilometri deasupra Pământului.

Pasagerii vor putea apoi să plutească la gravitaţie zero timp de câteva minute şi să observe curbura Pământului.

Apoi capsula va începe o cădere liberă pentru a reveni pe Pământ şi va fi încetinită de trei paraşute mari şi de retrorachete înainte de a ateriza într-un deşert din vestul Texasului.

Citește și: https://www.economica.net/mackenzie-scott-fosta-sotie-a-antreprenorului-jeff-bezos-anunta-o-donatie-de-274-miliarde-de-dolari_517101.html

Te-ar mai putea interesa și
Compania de optică Lensa a atras doi noi investitori în acționariatul său, OH Holding Limited și ATM Ventures
Compania de optică Lensa a atras doi noi investitori în acționariatul său, OH Holding Limited și ATM Ventures
Lensa, liderul pieței de optică din România, marchează un moment-cheie în evoluția sa prin atragerea în acționariat a două grupuri cu reputație internațională: OH Holding Limited,......
Romgaz a început instalarea unei sonde noi la zăcământul de gaze naturale Caragele din județul Buzău
Romgaz a început instalarea unei sonde noi la zăcământul de gaze naturale Caragele din județul Buzău
Societatea Națională Romgaz a anunțat astăzi că în primele zile ale lunii iunie a început lucrările de foraj ale ...
Planul Comisiei Europene de interzicere a importurilor de petrol și gaze naturale din Rusia merge mai departe, în ciuda opoziției îndârjite a Slovaciei și Ungariei
Planul Comisiei Europene de interzicere a importurilor de petrol și gaze naturale din Rusia merge mai departe, în ciuda ...
Ungaria şi Slovacia s-au opus luni planului Uniunii Europene de a interzice importurile de gaze naturale din Rusia, dar ...
Producția de cărbune a României a scăzut cu 0,7% în primele patru luni ale anului. Importurile au fost mai mici cu 50,3% în această perioadă
Producția de cărbune a României a scăzut cu 0,7% în primele patru luni ale anului. Importurile au fost mai mici cu 50,3% ...
Producţia de cărbune a României s-a cifrat în primele patru luni din 2025 la 629.600 de tone echivalent petrol (tep), ...