Wargha Enayati estimează că centrul medical privat multidisciplinar Enayati Medical City, pe care l-a deschis anul trecut, va avea afaceri de 35 de milioane de euro în 2022, cel puţin duble faţă de cea din 2021

02 02. 2022
Medic Enayati Medical City

După ieșirea în 2015 din acționariatul primului său proiect medical de anvergură, rețeaua privată Regina Maria, Wargha Enayati, antreprenor și medic cardiolog, a investit numai în companii din domeniul medical. Grupul de firme condus de medicul Enayati cuprinde Fundația Inovații Sociale Regina Maria, companiile de comunicare medicală (MedicHub Media și MediaMed Publicis), compania de servicii medicale și abonamente Concierge Medical, Spitalul de boli interne și recuperare, Centrul pentru Vârstnici care funcționează în cadrul Enayati Medical City, precum și platforma de recrutare MediJobs sau aplicația de programări Docbook.