Warren Buffett a făcut profit în urcare cu 72% în trimestrul III, Vezi câți bani a făcut miliardarul

Grupul Berkshire Hathaway, controlat de miliardarul american Warren Buffett, a avut în trimestrul al treilea un profit net de aproape 4 miliarde de dolari, în urcare cu 72%, datorită câştigurilor din derivate şi rezultatelor mai bune ale companiei feroviare din portofoliu, transmite Bloomberg.
Economica.net - D, 04 nov. 2012, 15:47
Warren Buffett a făcut profit în urcare cu 72% în trimestrul III, Vezi câți bani a făcut miliardarul

Astfel, profitul companiei conduse de Buffett (82 de ani), unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume, a urcat de la 2,28 miliarde de dolari la 3,92 miliarde de dolari, sprijinit şi de performanţele companiei de căi ferate Burlington Northern Santa Fe, unul dintre cele mai îndrăzneţe pariuri ale miliardarului.

Buffett a preluat Burlington Northern la începutul anului 2010, într-o tranzacţie evaluată la 44 miliarde de dolari.

Portofoliul de derivate al Berkshire a fost acumulat de Buffett în ultimii 10 ani, investitorul pariind pe creşteri pe termen lung ale indicilor bursieri din SUA, Europa şi Japonia.

Acţiunile Berkshire Hathaway au crescut cu 14% în acest an, depăşind cu două puncte procentuale performanţa indicelui S&P 500 al bursei de la New York.

Holdingul construit de Buffett în ultimii 40 de ani prin absorbirea a diverse companii continuă să facă achiziţii. Miliardarul a declarat că a eşuat în acest an să încheie o preluare evaluată la 22 milairde de dolari, dar a reuşit să cumpere un ziar, un producător de izolaţii pentru clădiri şi un distribuitor de alimente.

Rezervele de bani ale companiei au crescut la 47,8 miliarde de dolari, de la 40,7 miliarde dolari la jumătatea acestui an.

Buffett este, prin Berkshire, cel mai mare acţionar al Coca-Cola, IBM şi Wells Fargo, iar portofoliul de acţiuni al holdingului valorează 88 miliarde de dolari, conform cotaţiilor de la finele lunii septembrie.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: În aceste zile toate ministerele au ca sarcină să verifice situaţia tuturor companiilor din coordonare și peste tot unde vom constata lucruri care ies în decor le vom corecta
Bolojan: În aceste zile toate ministerele au ca sarcină să verifice situaţia tuturor companiilor din coordonare și peste ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, că în următoarele zile toate ministerele au ca sarcină să verifice situaţia companiilor din coordonare la care statul este acţionar majoritar, iar......
Adrian Nicuşor Nica este noul președinte al ANAF. Decizia de numire a fost publicată în Monitorul Oficial
Adrian Nicuşor Nica este noul președinte al ANAF. Decizia de numire a fost publicată în Monitorul Oficial
Adrian Nicuşor Nica este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, decizia de numire, semnată ...
Suntem în cea mai gravă criză bugetară din ultimii 15 ani, nu mai e timp să tăiem cu bisturiul – consultantul economic Adrian Negrescu
Suntem în cea mai gravă criză bugetară din ultimii 15 ani, nu mai e timp să tăiem cu bisturiul – consultantul ...
România se confruntă cu cea mai gravă criză bugetară din ultimii 15 ani, iar pentru a evita dezastrul, Guvernul Bolojan ...
Teren de 10 hectare din București, scos din nou la vânzare. O companie din Israel avea în plan acum 20 de ani să facă cel mai mare cartier de locuințe
Teren de 10 hectare din București, scos din nou la vânzare. O companie din Israel avea în plan acum 20 de ani să facă ...
Dezvoltatorul israelian Ram Global anunța înainte de criză planuri de sute de locuințe la București, iar pentru terenurile ...