Warren Buffett devine unul dintre cei mai mari acţionari ai Goldman Sachs

Miliardarul Warren Buffett va deveni unul din primii 10 acţionari ai băncii americane de investiţii Goldman Sachs, după ce a fost de acord să schimbe garanţii în valoare de miliarde de dolari în acţiuni Goldman Sachs, transmite Reuters.
Economica.net - mar, 26 mart. 2013, 17:22
Warren Buffett devine unul dintre cei mai mari acţionari ai Goldman Sachs

Potrivit termenilor unei tranzacţii încheiate în timpul crizei financiare din 2008, Buffett a venit în sprijinul Goldman Sachs dar compania sa Berkshire Hathaway a dobândit dreptul de a achiziţiona 43,5 milioane de acţiuni Goldman Sachs, aproximativ 9% din titlurile băncii, la un preţ de 115 dolari pe acţiune, până la data de 1 octombrie anul curent.

Marţi, însă, cele două părţi au anunţat revizuirea acestui acord, Berkshire Hathaway urmând să primească de la Goldman Sachs acţiuni care să reflecte diferenţa între preţul original al garanţiilor (115 dolari) şi preţul mediu înregistrat de titlurile Goldman Sachs timp de 10 zile înmulţit cu 43,5 milioane.

Acţiunile Goldman Sachs au închis şedinţa de luni la cotaţia de 146,11 dolari, ceea ce înseamnă că garanţiile deţinute de Warren Buffett au o valoare de 1,35 miliarde de dolari. La acest preţ, Berkshire Hathaway va deţine aproximativ 9,3 milioane acţiuni Goldman Sachs, devenind unul din primii zece acţionari ai băncii.

‘Intenţionăm să păstrăm o investiţie semnificativă la Goldman Sachs, o firmă cu care am făcut prima mea tranzacţie în urmă cu peste 50 de ani’, a anunţat Warren Buffett într-un comunicat.

‘Suntem încântaţi că Berkshire Hathaway intenţionează să rămână un investitor pe termen lung la Goldman Sachs’, a declarat la rândul său directorul băncii americane, Lloyd Blankfein.

Berkshire Hathaway a primit aceste garanţii în 2008 după ce a investit cinci miliarde de dolari în acţiuni preferenţiale la Goldman Sachs. Aceste acţiuni preferenţiale au beneficiat de un cupon anual de 10%, ceea ce înseamnă că Buffett a câştigat aproximativ 500 milioane de dolari pe an numai din dividende. În luna martie 2011, Goldman Sachs a răscumpărat aceste acţiuni preferenţiale de la Buffett, în schimbul unei prime. În total, de pe urma primei şi a dividendelor, Buffett a făcut un profit de aproape 4,7 miliarde de dolari de pe urma investiţiei iniţiale de cinci miliarde de dolari la Goldman Sachs

Te-ar mai putea interesa și
UNTRR anunță efectuarea primei curse sub acoperirea Convenției TIR între România și Iordania, cu tranzitarea Irakului
UNTRR anunță efectuarea primei curse sub acoperirea Convenției TIR între România și Iordania, cu tranzitarea Irakului
Uniunea Naţionala a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), în parteneriat cu firma Simon Truck SRL, a lansat prima cursă efectuată sub acoperirea Convenţiei TIR, din România în......
Travelminit.ro: Prețul mediu al unei vacanțe de Paște se situează între 200 și 500 lei pe noapte. Maramureș, Bucovina și Transilvania sunt favoritele turiștilor
Travelminit.ro: Prețul mediu al unei vacanțe de Paște se situează între 200 și 500 lei pe noapte. Maramureș, Bucovina ...
Un studiu realizat de către platforma de rezervari hoteliere Travelminit.ro, pe baza răspunsurilor a peste 500 de turiști ...
Al cincilea focar de febră aftoasă a fost detectat în Ungaria, în zona de nord a țării
Al cincilea focar de febră aftoasă a fost detectat în Ungaria, în zona de nord a țării
Autorităţile ungare au detectat un nou focar de febră aftoasă la o fermă din localitatea Rabapordany, în apropierea ...
Marii retaileri vor avea magazinele închise în prima zi de Paște
Marii retaileri vor avea magazinele închise în prima zi de Paște
Magazinele marilor lanţuri de retail din România vor fi închise în prima zi de Paşte, urmând ca în a doua zi a sărbătorii ...