Washington este „foarte dezamăgit” de faptul că Beijing nu l-a predat pe Edward Snowden
Secretarul de Stat adjunct William Burns a afirmat, în cadrul unei conferinţe de presă alături de oficiali chinezi, că gestionarea dosarului de către Beijing nu este „coerentă” cu apelurile recente la o mai bună cooperare între cele două state.
Burns a amintit că Washington şi Beijing au fost de acord, în cadrul unei întâlniri între preşedinţii lor respectivi în California (vestul Statelor Unite) luna trecută, să colaboreze îndeaproape.
„De aceea am fost foarte dezamăgiţi de modul în care autorităţile de la Beijing şi Hong Kong au gestionat cazul Snowden, cae subminează eforturile noastre de a stabili încrederea necesară pentru a rezolva problemele dificile”, a declarat Burns.
„Gestionarea acestui dosar nu a fost în concordanţă cu spiritul Sunnylands”, proprietarea unde s-au întâlnit preşedintele chinez şi cel american la începutul lunii iunie, a adăugat Burns.
Reprezentatul chinez Yang Jiechi, care a vorbit alături de Burns, a apărat la rândul său decizia Beijingului privind Snowden, ale cărui dezvăluiri despre spionajul realizat de Washington asupra reţelelor de internet chineze au cauzat tulburări în China.
„Guvernul (chinez) a respectat mereu gestionarea dosarelor de către guvernul regiunii administrative speciale Hong Kong în conformitate cu legea”, a afirmat Yang.
Hong Kong „a gestionat dosarul Snowden în conformitate cu legea iar deciziile sale nu suferă niciun reproş”, a adăugat Yang, figură importantă a diplomaţiei chineze.