Washingtonul acuză Moscova că încalcă drepturile opozantului rus Aleksei Navalnîi, aflat în pușcărie

Washingtonul a acuzat vineri Moscova că nu respectă drepturile opozantului rus întemniţat Aleksei Navalnîi, principalul critic al lui Vladimir Putin, în special prin faptul că nu îl lasă "să comunice liber cu avocatul său", notează AFP, relatează Agerpres.
AGERPRES - sâm, 10 sept. 2022, 10:14
Washingtonul acuză Moscova că încalcă drepturile opozantului rus Aleksei Navalnîi, aflat în pușcărie

„Statele Unite sunt profund îngrijorate de faptul că guvernul rus interferează în mod arbitrar şi din ce în ce mai mult cu drepturile lui Aleksei Navalnîi”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Ned Price (foto), într-un comunicat.

„Autorităţile penitenciare au obstrucţionat pregătirea apărării sale şi capacitatea sa de a comunica liber cu avocatul său”, de exemplu, supraveghind întâlnirile lor sau provocând întârzieri în schimbul lor de documente, a explicat el.

Este „o nouă dovadă de hărţuire motivată politic” care îl vizează pe Aleksei Navalnîi, la fel ca şi „izolarea sa repetată pentru presupuse infracţiuni minore”, a continuat Ned Price.

Acest lucru evidenţiază „frica resimţită de cei care spun adevărul” în Rusia, a conchis el, solicitând încă o dată eliberarea imediată a opozantului.

Joi, Aleksei Navalnîi a afirmat că a fost privat de conversaţii confidenţiale cu avocaţii săi.

În plus, potrivit acestuia, fiecare document schimbat cu apărarea sa va fi acum supus unei „verificări timp de trei zile” de către administraţia închisorii.

„Într-adevăr, nu a mai rămas nimic, formal, din drepturile mele la apărare, care erau deja destul de iluzorii”, a acuzat acest activist anticorupţie în vârstă de 46 de ani.

El ispăşeşte o pedeapsă de nouă ani de închisoare pentru încălcarea eliberării condiţionate, fraudă şi sfidarea acuzaţiilor instanţei, pe care le neagă.

Te-ar mai putea interesa și
Sezamo: Valoarea coșului mediu din magazinul online a crescut de acest Crăciun cu 15% față de o săptămână obișnuită. Cea mai mare comandă – 5.800 de lei
Sezamo: Valoarea coșului mediu din magazinul online a crescut de acest Crăciun cu 15% față de o săptămână obișnuită. ...
Supermarketul online Sezamo a vândut în intervalul 21-26 decembrie cu 15% în plus per coș față de săptămâna anterioară, clienții adăugând la comandă 2-3 articole suplimentare în plus.......
Portugalia: Preţurile locuinţelor au înregistrat cea mai mare creştere din ultimii aproape doi ani, în al treilea trimestru din 2024
Portugalia: Preţurile locuinţelor au înregistrat cea mai mare creştere din ultimii aproape doi ani, în al treilea trimestru ...
Preţurile bunurilor imobiliare în Portugalia au înregistrat în trimestrul trei din 2024 cea mai mare creştere din ultimii ...
Audi a demarat producția de mașini electrice la noua sa uzină din China
Audi a demarat producția de mașini electrice la noua sa uzină din China
Uzina Audi FAW NEV Company, deținută de Audi și partenerul său chinez FAW, a început producția de modele Audi complet ...
Depozitele în lei ale societăților nefinanciare s-au majorat cu 3%, până la 188 miliarde de lei
Depozitele în lei ale societăților nefinanciare s-au majorat cu 3%, până la 188 miliarde de lei
Depozitele în lei ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) s-au majorat cu 3% ...