Washingtonul şi-ar fi redus activităţile de spionaj în Europa – presă
Potrivit mass-media, agenţii CIA în Europa au primit ordin să pună capăt întâlnirilor cu informatorii lor în cadrul guvernelor europene, să înceteze să recruteze noi agenţi şi să renunţe la operaţiuni unilaterale, scrie Agerpres.
Totodată, agenţii CIA vor putea în continuare să-şi întâlnească colegii din serviciile secrete ale Europei Occidentale, să participe la operaţiuni multilaterale în Europa şi chiar să-şi organizeze propriile operaţiuni după contactarea serviciilor secrete locale.
Decizia CIA de a-şi suspenda în parte activităţile în Europa este urmarea a două scandaluri de spionaj care au izbucnit vara trecută. În 2 iulie, poliţia germană a arestat un agent al BND (serviciul german de informaţii) suspectat că a transmis timp de doi ani peste 200 de documente către CIA, fiind recompensat cu 25.000 de euro. În 9 iulie, justiţia germană a deschis o anchetă asupra unui colaborator al Ministerului Apărării, care lucrase de asemenea din umbră în beneficiul SUA.
Potrivit media, Agenţia ar fi luat în calcul efectele scandalului provocat de publicarea în octombrie 2013 a datelor furnizate de ex-agentul Agenţiei Naţionale de Securitate (NSA) şi al CIA, Edward Snowden. Conform lui Snowden, serviciul de informaţii american ar fi interceptat masiv comunicaţiile telefonice ale cetăţenilor europeni şi a plasat sub ascultare telefoanele şefilor de stat a cel puţin 35 de ţări, între care cancelarul german Angela Merkel.