Washingtonul suspendă programele de ajutor pentru Guvernul din Niger, unde o juntă militară a preluat puterea după o lovitură de stat
Washingtonul „suspendă anumite programe de ajutor internaţional în beneficiul guvernului din Niger”, a indicat el într-un comunicat. Dar „furnizarea ajutorului umanitar şi alimentar vital va continua”, a adăugat secretarul de stat.
Miercuri seara, Statele Unite au ordonat evacuarea personalului neesenţial de la ambasada din Niamey.
Potrivit comunicatului, Antony Blinken, care a discutat în mai multe rânduri cu preşedintele demis Mohamed Bazoum, a menţionat că ţara sa sa „continuă activităţile statului american în Niger atunci când acestea sunt posibile, inclusiv operaţiuni diplomatice şi de securitate pentru siguranţa personalului american”.
Ajutorul acordat guvernului „depinde de o guvernare democratică şi de respectarea ordinii constituţionale”, a subliniat Blinken, spunând că Washingtonul „va continua să revizuiască ajutorul şi cooperarea internaţională pe baza evoluţiei situaţiei de pe teren”.
Preşedintele înlăturat este reţinut împreună cu familia sa în reşedinţa prezidenţială. Cu toate acestea, el a publicat în ziarul american Washington Post un articol de opinie în care cere ajutorul „Guvernului american” şi „comunităţii internaţionale”, afirmând că dacă în ţara sa nu va fi restabilită „ordinea constituţională” întregul Sahel riscă să cadă sub influenţa Rusiei prin intermediul mercenarilor Wagner.