Washingtonul vinde Taiwanului muniţii în valoare de 619 milioane de dolari

SUA au aprobat vânzarea către Taiwan, contra sumei de 619 milioane de dolari, a unor muniţii pentru avioanele sale de vânătoare F-16, a anunţat miercuri Departamentul american al Apărării, informează AFP şi dpa.
AGERPRES - joi, 02 mart. 2023, 09:07
Washingtonul vinde Taiwanului muniţii în valoare de 619 milioane de dolari

Această vânzare, care riscă să irite Beijingul, include 100 de rachete antiradar de mare viteză (HARM) AGM-88B, 200 de rachete avansate aer-aer cu rază medie (AMRAAM) AIM-120C-8, precum şi lansatoare şi rachete false pentru exerciţii.

Vânzarea va întări „capacitatea Taiwanului de a asigura apărarea spaţiului său aerian, securitatea regională şi interoperabilitatea cu SUA”, a subliniat Pentagonul.

Ea intervine într-un moment în care tensiunile dintre Washington şi Beijing sunt la cel mai înalt nivel, în special cu privire la Taiwan, o insulă cu 24 de milioane de locuitori de facto separată politic de China de la sfârşitul războiului civil chinez în 1949, dar care nu este recunoscută în mod oficial ca stat decât de câteva capitale. Beijingul susţine că este o provincie rebelă şi insistă ca aceasta să revină la ceea ce numeşte patria comună.

Departamentul de Stat american a anunţat separat că vânzarea de arme anunţată de Pentagon este conformă poziţiilor tradiţionale ale SUA cu privire la Beijing şi Taipei.

„Sprijinul SUA pentru Taiwan şi măsurile luate de această ţară pentru a-şi întări capacităţile de autoapărare contribuie la menţinerea păcii şi stabilităţii în Strâmtoarea Taiwan şi în regiune”, a apreciat Departamentul de Stat.

Guvernul taiwanez a salutat această primă vânzare de arme anunţată de SUA în acest an şi a noua în timpul mandatului preşedintelui Joe Biden.

„În faţa expansiunii militare continue şi a comportamentului provocator al Chinei, Taiwanul va continua să-şi amelioreze în mod activ capacităţile sale de autoapărare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe taiwanez, Jeff Liu.

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...