„Waze la metrou”. Metrorex vrea să lanseze o aplicație mobilă pentru informarea călătorilor în timp real

Metrorex a început demersurile pentru dezvoltarea unei aplicații mobile care are ca scop îmbunătățirea experienței de călătorie cu metroul. Rolul principal al aplicației este facilitarea accesului elevilor și studenților la serviciile metroului. 
Economica.net - mie, 27 feb. 2019, 13:40

Totodată, prin intermediul aplicației, călătorilor li se transmit în timp real informații cu privire la călătoria lor. Aplicația va fi însoțită de notificări care vor apărea pe ecranul utilizatorului pentru a-l anunța pe acesta de eventualele modificări ale călătoriei sale.

Anunțul de consultare a pieţei a fost deja lansat pe platforma Sistemului informatic colaborativ pentru achiziții publice.

Astfel, specialiştii din domeniu sunt rugați să transmită sugestii sau propuneri, astfel încât societatea să determine valoarea estimativă a contractului de realizare a aplicaţiei, pe care îl va scoate ulterior la licitaţie.

Câştigătorul ar urma să se ocupe şi de mentenanța și de actualizările aplicaţiei. Propunerile pot fi transmise Metrorex până pe 15 martie 2019.

Te-ar mai putea interesa și
BCE va lua măsuri împotriva creditorilor care ignoră solicitările de remediere făcute de supervizori
BCE va lua măsuri împotriva creditorilor care ignoră solicitările de remediere făcute de supervizori
Banca Centrală Europeană intenţionează să ia măsuri contra creditorilor care se ocupă lent de remediile solicitate de supervizori, după sporirea frustrărilor cauzate de lipsa de reacţie,......
Update 2: Guvernul a depus jurământul la Palatul Cotroceni. Cabinetul Ciolacu a primit votul de încredere al Parlamentului. Votul de învestire a Guvernului s-a încheiat. Ce decalarații au făcut Ciolacu, Drulă, Simion, Coarnă (SOS) și Gavrilă (POT)
Update 2: Guvernul a depus jurământul la Palatul Cotroceni. Cabinetul Ciolacu a primit votul de încredere al Parlamentului. ...
Update 2: Miniştrii Cabinetului Ciolacu au depus, luni seară, jurământul de credinţă în faţa preşedintelui Klaus ...
Premier Energy a câștigat despăgubiri de aproximativ 4 milioane de euro și dobânzi legale penalizatoare în urma unui proces intentat pentru neexecutarea unui contract încheiat pe piața PCCB-BC
Premier Energy a câștigat despăgubiri de aproximativ 4 milioane de euro și dobânzi legale penalizatoare în urma unui ...
Casa de avocatură RTPR (Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu) anunță că a reprezentat cu succes compania Premier Energy ...
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate că cifrele anului 2024 ne pun într-o situaţie provocatoare
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate ...
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat, luni, că România ...