Webhelp România angajează peste 300 de oameni
Cele mai multe posturi vizează vorbitorii de limbi străine, spun oficialii companiei într-un comunicat remis Economica.net.
„Din totalul de peste 300 de joburi disponibile, 200 se adresează candidaţilor aflaţi la început de carieră sau proaspeţilor absolvenţi, cu potențial de învățare, motivați, cu atitudine pozitivă și spirit de echipă. 150 dintre acestea sunt deschise la sediul din Bucureşti, restul de 150 de poziţii vacante fiind în sediile din Iaşi, Galaţi şi Ploieşti. Peste un sfert din totalul de joburi vacante sunt în regim de telemuncă. Este un model pe care intenţionăm să îl perpetuăm şi să îl adaptăm în funcţie de dorinţele şi nevoile echipei noastre”, spune Oana Roman, directorul de Resurse Umane al companiei.
De la începutul pandemiei şi până acum, Webhelp a creat peste 500 de noi locuri de muncă. Peste 70% dintre angajaţii companiei îşi desfăşoară activitatea în regim de telemuncă.
Compania Webhelp este prezentă în România de 21 de ani şi are peste 2.000 de angajaţi care lucrează la Bucureşti, Iaşi, Ploieşti şi Galaţi.
„Contrar tendinţei din industria noastră, pandemia a însemnat pentru Webhelp clienţi noi, capabilităţi noi şi o echipă extinsă. Din martie 2020 şi până în prezent, cinci branduri globale importante au avut încredere în profesionalismul nostru şi ne-au ales pentru a le gestiona relaţia cu clienţii. Iată că, mulţumită acestui nou client, accesăm un nou sector de activitate pentru noi, cel IT. O oportunitate majoră pentru businessul nostru de a fructifica şi pune în valoare expertiza noastră în tehnologie, şi o ocazie fantastică pentru cariera specialiştilor IT, ce vor alege să ni se alăture şi să lucreze pentru acest client Webhelp”, explică Raluca Leonte, director general al Webhelp România.