West Gate prelungește contractele de închiriere ale Carestream Dental şi Carestream Health pentru cinci şi, respectiv, un an

Economica.net
01 07. 2019
west_gate_3_80216500

Locația potrivită, talentul și accesul la resurse sunt factori cheie pentru dezvoltarea, creșterea și diversificarea portofoliului de afaceri al Carestream Dental România. În primul an de la înființarea centrului din București ca entitate independentă am creat roluri și am tranziționat activități în toate ariile funcționale, echipa dublându-se în dimensiune și oferind suport clienților și partenerilor din toată lumea, incluzând Europa, SUA, Asia. Pentru angajații noștri contează foarte mult să ajungă ușor la birou și să stea într-un spațiu în care să nu simtă atât de mult presiunea orașului. Amplasarea West Gate, la cinci minute de metrou, pe o magistrală mai puțin încărcată, și serviciile furnizate ne-au convins să rămânem pe mai departe aici. Bucureștiul este o locație importantă pentru noi și vom continua să investim aici pe viitor”, spune Mariana Iancu, director general al Carestream Dental România.

Carestream Dental este o companie globală, furnizând soluții și tehnologie digitală dentară, având  peste 1,400 angajați și birouri în 24 de țări. Devenită companie independentă după separarea de Carestream Health în 2017, Carestream Dental și-a continuat angajamentul de a furniza soluții și servicii inovatoare profesioniștilor în medicina dentară și pacienților acestora.

A treia prelungire din acest an

Noile contracte cu companiile Carestream Health și Carestream Dental marchează a treia prelungire contractuală semnată de West Gate în acest an, după cea cu Ericsson România (în februarie 2019) și cu Societe Generale European Business Services (în mai 2019).

În prezent, gradul de ocupare al parcului de birouri West Gate este de 100%.

Parcul de birouri West Gate pune la dispoziția comunității de business (formată din peste 10.000 angajați și studenți) o gamă largă de servicii și facilități, precum: o unitate de cazare de patru stele, trei spații de parcare dedicate (o parcare multilevel de 600 locuri, o parcare cu plată de 170 locuri și o parcare a campusului de 180 locuri), restaurant, supermarket, 5 cafenele, o spălătorie auto, curățătorie de haine, sală de fitness, teren de sport, spații de relaxare exterioare pe iarbă și piscină exterioară dotată cu pistă de alergare și rollerblading.

Printre companiile care au sediul în West Gate, se mai numără companii precum Societe Generale European Business Center, Siemens, Accenture, Ericsson, WNS, Citi, Alpha Bank și Medicover.

West Gate Business Park cuprinde 5 clădiri clasa A, cel mai mare campus privat studențesc din România – West Gate Studios, o unitate de cazare Studio One – Accommodation Suites (cu o capacitate de cazare de 32 de camere). West Gate dispune de 15.000 mp spații verzi exterioare, fiind parcul de birouri cu cel mai generos spațiu verde ca suprafață, din București.

West Gate este amplasat în cartierul Militari, în imediata apropiere a stației de metrou Preciziei, fiind compus din cinci clădiri de birouri, având o suprafață totală închiriabilă de 75.000 de metri pătrați.