„Wild Carpathia 2”, care promovează România, în premieră pe 5 septembrie, pe Travel Channel

Partea a doua a seriei "Wild Carpathia", care promoveză România şi include interviuri cu principesa Margareta şi Ivan Patzaichin, va avea premiera la nivel european, inclusiv în România, pe televiziunea internaţională Travel Channel, pe 5 septembrie, de la ora 19.00.
Economica.net - lun, 02 sept. 2013, 15:02

Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, partea a doua a seriei „Wild Carpathia” este intitulată „From the Mountains To The Sea” („De la munţi până la mare”, n.r.) şi va avea premiera în Europa, pe Travel Channel, în data de 5 septembrie, de la ora 19.00 (ora României).

Documentarul va fi difuzat în reluare pe Travel Channel, pe 6 septembrie, de la ora 21.00.

În Marea Britanie, partea a doua a seriei „Wild Carpathia” va avea premiera pe 2 septembrie, de la ora 19.00, pe Travel Channel, urmând să fie reluată pe 6 septembrie, de la ora 20.00.

Compania Scripps Networks Interactive, care deţine Travel Channel, şi ministrul delegat pentru IMM, Turism şi Mediu de Afaceri, Maria Grapini, au anunţat, pe 19 aprilie, că miniseria „Wild Carpathia” va continua cu două părţi noi. Prima parte a miniseriei „Wild Carpathia” – ce a inclus un interviu în care prinţul Charles promova Transilvania – a fost lansată în octombrie 2011 şi a fost difuzată la nivel internaţional, inclusiv în România.

În acest context, Alasdair Grant, coproducător al „Wild Carpathia” şi cel care semnează imaginea acestei miniserii, a declarat, pentru MEDIAFAX, că cele două noi părţi vor fi centrate pe Munţii Carpaţi. Gazda acestora va fi tot Charlie Ottley, cel care a prezentat şi prima parte a acestei miniserii.

Potrivit lui Alasdair Grant, cel de-al doilea episod are titlul „Wild Carpathia – From the Mountains To The Sea” (De la munţi până la mare, n.r.) şi va fi o călătorie de la Porţile de Fier până în Delta Dunării, care va include prezentarea unor locuri de pe Valea Oltului, a Munţilor Făgăraş, a Castelului Peleş şi a mănăstirii Cozia. De asemenea, documentarul include şi prezentarea unor localităţi din Delta Dunării.

Totodată, Alasdair Grant a declarat, pentru MEDIAFAX, că în septembrie partea a doua a seriei „Wild Carpathia” va fi difuzată în 120 de ţări, în 19 limbi. „Va fi o imensă campanie de promovare a imaginii României şi sperăm că va încuraja turiştii să meargă să descopere ultima mare regiune sălbatică din Europa”, a spus Alasdair Grant.

Pe de altă parte, Alasdair Grant a spus că ultima parte a seriei „Wild Carpathia”, cea de-a treia, va include un interviu cu prinţul Charles al Marii Britanii şi va fi difuzată la nivel internaţional în luna noiembrie.

Ideea care a stat la baza scenariului noilor episoade a fost dezvoltată de The European Nature Trust/ Fondul European pentru Natură, o organizaţie înfiinţată în anul 2001, de Paul Lister, pentru a ajuta la păstrarea şi restaurarea ultimelor areale de sălbăticie şi a habitatelor degradate în Europa. Noile episoade vor fi produse de Almond Films, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, pe 19 aprilie, de compania Scripps Networks Interactive, care deţine Travel Channel.

„Mă bucur că am putut semna un contract atât de important pentru promovarea României în lume”, a spus, în acelaşi comunicat, ministrul delegat pentru IMM, Turism şi Mediu de Afaceri, Maria Grapini. Ea i-a mulţumit prinţului Charles pentru „promovarea frumuseţilor şi a importanţei zonelor rurale” din România. În primul episod al miniseriei „Wild Carpathia”, prinţul Charles a promovat Transilvania. Prinţul de Wales a glumit spunând că, potrivit arborelui său genealogic, este descendent al lui Vlad Ţepeş şi, în acest fel, are legătură cu România.

Pe de altă parte, Maria Grapini a declarat, pe 19 aprilie, pentru MEDIAFAX, că acest proiect a fost blocat timp de doi ani. „(…) Se făcuse un prim episod gratis, iar apoi urmau celelalte două pentru care România trebuia să plătească, dar n-a mai făcut-o. Semnând contractul pentru cele două episoade, care au costat undeva peste 900.000 de euro, am blocat o posibilă imagine proastă a României”, a mai spus atunci Maria Grapini.

„Suntem foarte recunoscători Guvernului român pentru că a făcut posibil acest proiect. Ne va da şansa de a arăta de ce România este o bijuterie în coroana Europei, care trebuie să strălucească datorită frumuseţii sale uimitoare”, a declarat la rândul său, în comunicat, Charlie Ottley, prezentatorul miniseriei „Wild Carpathia”.

Prima parte a miniseriei „Wild Carpathia” a fost lansată în octombrie 2011 şi a fost difuzată la nivel internaţional. La TVR 1, acest documentar a avut premiera în aprilie 2012.

„Wild Carpathia” prezintă, în viziunea unui grup de britanici, frumuseţea Munţilor Carpaţi din România, în încercarea de a arăta străinilor minunata diversitate a faunei şi florei din zonă. De asemenea, documentarul are un scop educaţional şi atrage atenţia românilor asupra comorii nepreţuite de care se bucură şi pe care trebuie să o conserve pentru generaţiile viitoare.

Prima parte a documentarului „Wild Carpathia”, cu o durată de o oră, a prezentat munţii spectaculoşi (Carpaţii Occidentali – Munţii Apuseni) şi pădurile seculare ale Transilvaniei. Casă a lupilor, a urşilor şi a râsului – animal pe cale de dispariţie -, ţinutul este puţin cunoscut de restul lumii, această porţiune din Carpaţi fiind ultima regiune sălbatică nedistrusă din Europa. Filmul oferă o perspectivă unică asupra frumuseţii şi culturii originale a Transilvaniei, explorând istoria sa bogată, de la ruinele mistice ale vechii civilizaţii dace la oraşele şi satele sale medievale, multe dintre acestea supravieţuind până azi.

Travel Channel a fost lansat în 1994 şi este disponibil în 21 de variante lingvistice în peste 130 de ţări din Europa, Orientul Mijlociu, Africa şi zona Asia-Pacific. Travel Channel International face parte din Scripps Networks International, divizia de dezvoltare globală a Scripps Networks Interactive, Inc.

În România, Travel Channel este disponibil în grilele RCS&RDS, Romtelecom (DTH şi IPTV), UPC, Focus Sat, Ines, dar şi în pachetele unor operatori de cablu mai mici.

Te-ar mai putea interesa și
Ajutoare de stat de 150 de milioane de euro pentru producătorii din industria agro-alimentară care investesc în energie verde pentru autoconsum
Ajutoare de stat de 150 de milioane de euro pentru producătorii din industria agro-alimentară care investesc în energie ...
Producătorii din sectorul agricol și din industria alimentară își pot depune proiectele ce vizează investiții în energia regenerabilă pentru autoconsum începând cu 24 decembrie 2024 și......
Program de deconectări de la energia electrică, în Republica Moldova
Program de deconectări de la energia electrică, în Republica Moldova
Premier Energy, cel mai mare furnizor de energie electrică din Republica Moldova, care deservește consumatorii din centrul ...
McDonald’s a investit anul acesta 170 de milioane de lei în digitalizare și șapte restaurante noi, cu unul în plus față de anul trecut
McDonald’s a investit anul acesta 170 de milioane de lei în digitalizare și șapte restaurante noi, cu unul în plus ...
Premier Restaurants România, operatorul lanțului de restaurante McDonald’s în România, a deschis recent, în urma unei ...
Discounterul Penny închide anul cu 416 magazine, după 40 de inaugurări pe parcursul anului, dintre care cinci în ultimele zile
Discounterul Penny închide anul cu 416 magazine, după 40 de inaugurări pe parcursul anului, dintre care cinci în ultimele ...
Discounterul PENNY, parte a grupului german Rewe, a încheiat anul cu un total de 416 de magazine la nivel național, după ...