Wizz Air a angajat peste 1.000 de însoțitori de bord și 400 de piloți în primele cinci luni din 2022. Și continuă să angajeze

17 06. 2022
Echipaj Wizz Air

Pentru a-și atinge obiectivul de a avea o echipă de 20.000 de colegi până în 2030, WIZZ precizează că își continuă politica agresivă de recrutare.

Compania se mândrește cu o cultură puternică a diversității, având angajați colegi din 60 de naționalități și continuă să recruteze fără încetare în toată Europa și nu numai, pentru 2022 și pentru următorii ani.

Wizz Air acceptă înscrieri de la persoane cu experiență ca membri ai echipajului de cabină, precum și de la cei fără experiență. Compania aeriană va oferi pregătire profesională gratuită tuturor candidaților selectați, cu o durată cuprinsă între patru și șase săptămâni, în funcție de experiența acestora, iar noii recruți vor fi remunerați cu o indemnizație pe toată perioada de instruire.

Fiind o companie dedicată furnizării unor servicii de înaltă calitate, pe lângă o personalitate prietenoasă și orientată către client, cerințele de bază ale Wizz Air pentru recruți sunt: vârsta de 18 ani, capacitatea de a atinge înălțimea de 210 centimetri prin ridicarea în vârful picioarelor, studii medii absolvite, un nivel bun de engleză scrisă și vorbită și, de preferat, o altă limbă a CEE, capacitatea de a înota, fără tatuaje vizibile în părți ale corpului care nu pot fi acoperite de uniformă și lipsa cazierului.

Doritorii pot consulta cerințele complete aici.

După participarea cu succes la una dintre zilele de recrutare ale companiei aeriene, candidaților li se oferă un loc de muncă la Wizz Air și nu trebuie să aștepte săptămâni sau luni și să treacă printr-un lung proces de recrutare. Candidații pot să își înceapă munca în avioane în doar opt săptămâni (inclusiv perioada de instruire și examene) după ce li s-a oferit un post la Wizz.

Membrii echipajului de cabină WIZZ se bucură de un salariu competitiv, un program lunar convenabil și o varietate de ocazii de dezvoltare profesională, cum ar fi să devină formatori, specialiști în Customer Experience, să se alăture programului „De la însoțitor de zbor la pilot” („Cabin Crew to Captain”) al companiei aeriene și să își urmeze visurile, inclusiv în cabina de pilotaj. Echipajul de cabină al Wizz Air poate profita, de asemenea, de reduceri de zbor și de bonusuri la biletele de avion pentru familie și prieteni.

Wizz Air angajează recurent atât piloți, copiloți și cadeți cu calificare, cât și fără experiență, prin intermediul site-ului de recrutare a piloților al companiei aeriene. Asemenea ocaziilor de dezvoltare a carierei ale echipajului de cabină, piloții au deopotrivă opțiunea de a avansa rapid în carieră, de la cadet la copilot și apoi pe scaunul din stânga, al pilotului.

Multe alte poziții pentru echipajul de zbor sunt disponibile pentru piloții care doresc să exceleze în rolurile lor. Pe lângă numeroasele beneficii ale companiei, piloții pot opta pentru o perioadă de instruire sponsorizată de companie, timp în care indemnizația de instruire este plătită tuturor celor nou-veniți în timpul procesului de instruire. Pentru mai multe informații, click aici.

Andras Rado, Senior Cabin Crew Recruitment Manager la Wizz Air, a spus: „Suntem încântați să sprijinim piețele locale de muncă, oferind mii de locuri de muncă la Wizz Air. Suntem extrem de bucuroși că, după o perioadă dificilă de cel puțin doi ani, asistăm la o revenire la normalitate și asigurăm în continuare mai multe ocazii de angajare pentru toți cei care caută o carieră interesantă și dinamică. Ne angajăm să păstrăm Wizz Air un loc de muncă divers și să oferim colegilor noștri o direcție clară în carieră și șansa de a avansa rapid.

Așteptăm cu nerăbdare să îi întâlnim la unul dintre evenimentele noastre de recrutare pe toți cei interesați să urmeze o carieră în aviație, pentru ca aceștia să poată descoperi toate beneficiile interesante pe care le asigurăm. Sperăm să vă urăm bun venit în curând ca nou membru al familiei noastre multiculturale, dinamice și cool din WIZZ”, a declarat Andras Rado, Senior Cabin Crew Recruitment Manager la Wizz Air.

 

Despre Wizz Air   

Wizz Air, companie aeriană ultra-low-cost, operează o flotă de 153 de aeronave Airbus A320 și A321. O echipă de profesioniști în aviație asigură servicii superioare și tarife foarte scăzute, ceea ce face ca Wizz Air să fie alegerea preferată a 27,1 milioane de pasageri în anul financiar F22, care s-a încheiat pe 31 martie 2022. Wizz Air este listată la London Stock Exchange cu abrevierea WIZZ.