Wizz Air a contestat ajutoarele de stat acordate TAROM și Blue Air. Tribunalul UE a anulat recent ajutoarele primite de TAP Portugal și KLM

Operatorul aerian low-cost Wizz Air, liderul pieței românești pe transportul aerian, a contestat la Tribunalul General al Uniunii Europene deciziile Comisiei Europene de acordare a ajutoarelor de stat către TAROM și Blue Air.
Andrada Ghira - joi, 20 mai 2021, 22:31
Wizz Air a contestat ajutoarele de stat acordate TAROM și Blue Air. Tribunalul UE a anulat recent ajutoarele primite de TAP Portugal și KLM

Wizz Air a constestat în ianuarie ajutorul de stat primit de TAROM, iar în urmă cu o lună a făcut același lucru și în cazul ajutorului primit de Blue Air.

Ryanair, cea mai mare companie low-cost din Europa, a deschis procese pentru anularea ajutorelor de stat a 16 companii europene, iar pe 19 mai a înregistrat primele victorii.

Tribunalul UE a admis două dintre acțiunile în anulare, cele pentru ajutoarele acordate operatorilor TAP Portugal și KLM. Sunt primele decizii care creează un precedent. Asta după ce Tribunalul UE a respins la începutul acestui an contestațiile formulte de Ryanair împotriva SAS, Finnair și Air France.

CITEȘTE ȘI Tribunalul Uniunii Europene a anulat ajutoarele de stat acordate TAP și KLM, în procese deschise de Ryanair

Oficiali ai Ryanair spun că ajutoare de stat în valoare de peste 30 de miliarde de euro au fost acordate companiilor din UE, și că acest lucru va distorsiona piața pentru următorii zece ani, dacă acestea nu vor fi oprite, în linie cu deciziile de astăzi ale Tribunalului UE.

Cât va dura până când Tribunalul UE va lua decizii în aceste două cazuri? Câteva luni bune, dacă ne uităm la datele la care au fost înaintate acțiunile Ryanair. Cererea introductivă depusă în cazul ajutorului de stat acordat TAP Portugal a fost depusă la data de 14 august 20220, iar cea în cazul ajutorului pentru KLM, la data de 20 noiembrie 2020, potrivit datelor publice din portalul Tribunalui UE.

Tarom zboară pe pierderi de 14 ani

Pandemia de COVID-19 a prins TAROM într-o situație financiară proastă, cu 13 ani de zboruri pe pierderi. În februarie 2020, România a notificat Comisia Europeană de intenția acordării unui împrumut de salvare a TAROM în valoare de 36,7 milioane de euro, circa 176 de milioane de lei. Wizz Air a contestat la Tribunalul UE acest ajutor de stat primit de compania națională.

Comisia Europeană a mai aprobat în octombrie 2020 un ajutor de stat pentru TAROM, în valoare de 13,9 milioane de euro (94 milioane de lei), pentru despăgubirea companiei pentru pierderile cauzate în mod direct de pandemia de coronavirus și de restricțiile de călătorie impuse de România și de alte țări de destinație în perioada cuprinsă între 16 martie 2020 și 30 iunie 2020.

CITEȘTE ȘI Guvernul a decis ca TAROM să primească un ajutor de stat de 317 milioane de lei, iar Blue Air de 300 de milioane de lei

Ajutor de stat și pentru Blue Air

Wizz Air a contestat și decizia CE pentru ajutorul de 62 de milioane de euro (circa 301 milioane de lei) acordat de statul român companiei cu capital privat Blue Air. Banii erau destinați despăgubirii companiei aeriene pentru daunele cauzate de pandemie, dar și pentru acordarea unui sprijin urgent sub formă de lichidități.

Oana Petrescu, CEO Blue Air, a declarat pentru Economica.net că știa de contestația depusă de Wizz Air.

„În ceea ce priveste Blue Air, noi am îndeplinit toate condițiile menționate în contestația WizzAir și ne-am respectat toate angajamentele, nu avem nici un motiv de îngrijorare. Luna trecută am depus și raportul de audit și planul de restructurare solicitate de Comisie, documente care confirmă premisele pe baza cărora am primit în luna octombrie 2020 împrumutul garantat de stat.

Personal, nu înțeleg încrâncenarea WizzAir, având în vedere faptul că și această companie a beneficiat, încă din luna aprilie 2020, de un ajutor financiar de 300 milioane lire sterline prin Corporate Covid Financing Facility, pusă la dispoziție de Banca Angliei”,  a declarat pentru Economica.net Oana Petrescu, CEO Blue Air.

József Váradi, șeful Wizz Air, declara încă de anul trecut în presa internațională că cele mai multe companii europene au fost conduse prost când vine vorba de lichidități, și că acum ele cer ajutor de la stat, iar rapoartele oficiale ale Ryanair arată că acestea duc doar la prelungirea existenței unor companii aeriene ineficiente.

 

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, după ce am legalizat aceste tranzacții
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, ...
Companiile ruse au început să utilizeze bitcoin și alte monede digitale în plăți internaționale în urma modificărilor legislative care au permis folosirea acestora pentru a contracara......
Rusia acuză NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru logistic pentru aprovizionarea militară a Ucrainei
Rusia acuză NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru logistic pentru aprovizionarea militară ...
Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei a acuzat miercuri NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru ...
Chinezii de la CATL au creat un șasiu EV care rezistă la un impact frontal de 120 km/h
Chinezii de la CATL au creat un șasiu EV care rezistă la un impact frontal de 120 km/h
CATL din China, cel mai mare producător de baterii pentru vehicule electrice din lume, a lansat marți un nou șasiu EV ...
Poliția a ieșit masiv pe străzi. Zeci de mii de agenți sunt în misiune în fiecare zi de Sărbători. Recomandări pentru populație și firme
Poliția a ieșit masiv pe străzi. Zeci de mii de agenți sunt în misiune în fiecare zi de Sărbători. Recomandări pentru ...
Aproape 23.000 de lucători ai Ministerului de Interne sunt pe străzi în fiecare zi de Sărbători. Autoritățile anunță ...