Wizz Air a lansat cursa directă Bucureşti-Kiev. Preţuri de la 109 lei

02 05. 2013
wizz_air_28814600

Rută directă Bucureşti – Kiev Zhulyan va fi fi operată iniţial de patru ori pe săptămână, începând cu 5 iulie. Bieltele putea fi achiziţionate de astăzi, la preţuri de la 109 lei per segment.

„Suntem foarte încântaţi să anunţăm prima rută directă Bucureşti-Kiev. Wizz Air estimează că va transporta peste 60.000 de pasageri pe această rută, în primele 12 luni”, a declarat Daniel de Carvalho, Corporate Communications Manager la Wizz Air. Reţeaua Wizz Air din România constă în prezent din 63 de rute.

Wizz Air a preluat ruta de la compania Aerosvit, intrată în insolvenţă la sfârşitul lui 2012 

Aerosvit a fost nevoită să-şi înceteze operaţiunile din cauza datoriilor către autorităţile aeroportuare. Privat Group, din care face parte şi compania aeriană, deţinut de omul de afaceri Ihor Kolomojkyj, a acumulat datorii de aproximativ 420 de milioane de euro. Multe dintre cursele pe care le opera Aerosvit au fost anulate sau aveau întârzieri majore. Din 8 ianuarie, Ukraine International Airlines a fost de acord să preia o parte din cursele Aerosvit. Câteva zile mai târziu, IATA suspendă compania din asociaţie.

Bătălia între companiile rămase pe piaţa din Ucraina se dă pentru rutele defunctei Aerosvit.

Unul dintre competitori este Wizz Air Ucraina, compania-soră a Wizz Air, cu baza la Budapesta. Compania a aplicat la sfârşitul lunii ianuarie pentru drepturile de trafic a câtorva dintre rutele pe care opera Aerosvit. Astfel, compania ia în calcul lansarea unor noi rute. Lista cuprinde următoarele destinaţii: Astana, Baku, Batumi, Bucureşti, Chişinau, Dubai, Istanbul, Larnaca, Minsk, Moscova, Neapole, Praga, St. Petersburg, Sofia, Stockholm, Tel Aviv, Thessaloniki, Vilnius, Varşovia şi Erevan.

Dacă Wizz Air Ucraina va primi acordul autorităţilor de la Kiev, atunci va creşte numărul avioanelor la opt în următorii trei ani, iar noile puncte apărute pe harta Wizz Air vor crea posibilitatea conectării noilor destinaţii cu cele 16 baze, printre care şi cea din România. 

CITEŞTE ŞI Wizz Air pregăteşte noi zboruri de la Bucureşti. Vezi spre ce destinaţii