Wizz Air a lansat o promoție cu reduceri de 20% pentru o parte dintre biletele achiziționate în 4 și 5 iulie
Wizz Air le recomandă pasagerilor să adauge opțiunea WIZZ Flex la rezervare, pentru a avea o măsură suplimentară de protecție. Procedând astfel, pasagerii își pot anula zborul cu până la 3 ore înainte de plecare fără nicio taxă și vor primi 100% din tariful inițial rambursat imediat sub formă de credit și pot schimba datele și chiar rutele de oricâte ori doresc.
Compania aeriană a anunțat recent o serie de măsuri de igienizare crescute pentru a asigura sănătatea și siguranța clienților și ale echipajului. Ca parte a acestor noi protocoale, pe tot parcursul zborului, atât echipajul cabinei, cât și pasagerii sunt obligați să poarte măști de protecție, echipajul de cabină fiind, de asemenea, obligat să poarte mănuși. Aeronavele Wizz Air sunt supuse periodic unui proces de nebulizare performant cu o soluție antivirală iar, conform programului de curățare zilnic strict al Wizz, toate aeronavele companiei sunt dezinfectate peste noapte cu aceeași soluție antivirală. Șervețele dezinfectante sunt înmânate fiecărui pasager la intrarea în aeronavă, revistele au fost scoase din aeronavă, iar în ce privește cumpărăturile de la bord, încurajăm pasagerii să efectueze plata prin mijloace fără contact.
Pasagerii sunt rugați să urmeze măsurile de distanțare fizică introduse de autoritățile locale și sunt încurajați să efectueze toate achizițiile înainte de zbor online (de exemplu: bagaje, prioritate la îmbarcare etc.), pentru a reduce la minimum orice posibil contact fizic în aeroport.
*Reducerea de 20% se aplică tarifului, dar nu include taxa de administrare. Reducerea de 20% se aplică doar anumitor zboruri. Această promoție este valabilă de pe 4 iulie, de la 00:00 până pe 5 iulie 2020, ora 23:59, ora Europei Centrale și de Est. Perioada de călătorie este nelimitată. Prețul se aplică numai pentru rezervările efectuate pe wizzair.com sau prin intermediul aplicației WIZZ pentru mobil. Promoția nu se aplică rezervărilor de grup.