Wizz Air amână suplimentarea curselor din Bucureşti

Economica.net
12 06. 2013
wizz_air_47803800

„Din cauza unei aeronave neoperaţionale, Wizz Air a amânat alocarea celei de-a 7-a aeronave bazei din Bucureşti, programată pentru data de 4 iulie. Cum am anunţat în această primăvară, a 7-a aeronavă ar fi permis companiei să crească numărul de zboruri disponibile din Bucureşti cu alte 19 zboruri/săptămână. Noi schimbări ale operaţiunilor noastre vor fi anunţate în timp util”, a declarat agenţiei MEDIAFAX Daniel de Carvalho, corporate communications manager al companiei.

Cele 19 zboruri săptămânale suplimentare, pe rute deja existente, erau programate către Bergamo, Bologna, Catania, Londra, Madrid, Palma de Mallorca, Paris, Roma şi Valencia.

Zborul Wizz Air, W6 3141, de sâmbătă, din Bucureşti spre Roma, Aeroportul Ciampino, cu 165 de pasageri la bord şi şase membri ai echipajului a fost redirecţionat spre Aeroportul Fiumicino, pentru aterizare de urgenţă din cauza unei probleme cu trenul de aterizare. Una dintre roţile trenului de aterizare a rămas blocată înainte de aterizare, iar pilotul a fost nevoit să aterizeze cu ajutoul unei singure roţi şi unui singur motor.

Compania aeriană a precizat, într-un comunicat, că respectiva aeronavă Airbus A320 are 13 luni vechime şi a fost supusă celei mai recente inspecţii tehnice în luna mai a acestui an.

Wizz Air estima în mai că va transporta peste 3,3 milioane de pasageri în acest an, din care peste 1,8 milioane de la aeroportul din Bucureşti.

Operatorul aerian are 12 aeronave alocate celor patru baze din România, din Bucureşti, Cluj-Napoca, Târgu Mureş şi Timişoara. Wizz Air operează o flotă de 43 aeronave Airbus A320 de la 16 baze, 270 de rute făcând legătura cu 94 de destinaţii din 33 de ţări.