Planurile Wizz Air până la finele lui 2030 sunt de a-și tripla mărimea. Operatorul aerian țintește vânzări anuale de 15 miliarde de euro, peste 170 de milioane de pasageri transportați, cu o flotă de 500 de avioane și 20.000 de angajați. Compania va face angajări de 2.000 de persoane pe an.
Până la momentul 2030, Wizz Air caută acum peste 100 însoțitori de zbor la București, dar și în alte orașe și lansează pentru lunile iulie și august o nouă campanie de angajări, la București, Bacău, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Sibiu și Timișoara. Operatorul aerian a mai lansat și vara trecută o campanie de recrutare în șapte orașe din țară.
Și asta pentru că e cerere mare pentru călătorii în lunile septembrie și octombrie, a spus Andras Rado, Senior Cabin Crew Recruitment Manager la Wizz Air în cadrul unei întâlniri cu presa la București.
Despre anularea și întârzierea zborurilor, oficialul companiei spune că e o decizie grea care trebuie luată atunci când e anulat un zbor, însă se încearcă operarea acestuia până în ultimul moment. De vină pentru haosul din industria aviatică este lipsa personalului la sol, în aeroporturi. Rado dă și un exemplu: un avion Wizz Air a stat cinci ore blocat pe un aeroport pentru că nu era personal pentru descărcarea bagajelor.
„Multe dintre aeroporturi și companiile de handling nu sunt pregătite. Avem avioane care stau la sol, în diferite orașe, care ar trebui să stea acolo pentru 30-40 minute, timp în care coboară pasagerii, se urcă ceilalți, se dau jos și se încarcă bagajele. Acum aceste avioane petrec între două și cinci ore pentru că nu este personal la sol. (…) Nu vrem să anulăm zboruri. Noi pierdem, angajații nu zboară, deci nu câștigă, toată lumea are de suferit”, a mai declarat Andras Rado.
Wizz Air a anunțat ieri, 11 iulie, că a înregistrat o pierdere operațională de 285 de milioane de euro în primul trimestru din acest an financiar, în mare parte datorită haosului de pe aeroporturi și că va anula încă 5% din zbouri pentru a reduce impactul „tulburărilor externe în curs”, potrivit Reuters.
Lipsa de personal pe aeroporturile din Germania, spre exemplu, a făcut ca acestea să vină și să caute angajați chiar și în România. Unui manipulant bagaje în aeroporturile din Germania i se ofertă între 1.700 și 2.500 de euro. Și pentru aeroporturile din România caută manipulanți bagaje, la salarii de maximum 500 de euro.
Pentru primele nouă luni, angajații au statutul de însoțitor de zbor junior, după care urmează statutul de însotițor de zbor. După un an sau 500 de ore de zbor, se poate aplica pentru a devenit însoțitor de zbor senior, unde salariul e mai mare, dar pentru care trebuie să dai examen.
Venitul unui angajat al Wizz Air este compus din trei elemente: salariul de baza, o indemnizație pe segment de zbor, care este de 42 de lei pentru un zbor cu durata sub 119 minute și 75,6 lei pentru un zbor cu durata mai mare de 240 de minute. La acestea se adauugă comisionul din vânzările de la bordul avionului.
Salariul de bază pentru un începător la Wizz Air în România este de 45.060 de lei anual, adică 3.755 de lei brut pe lună. Pentru că Wizz Air folosește impozitarea elvețiană, din acești bani se plătesc, în România, contribuțiile de sănătate și pensie.
“Dar pentru că folosim impozitarea elvețiană, brutul nu este departe de net”, explică Andras Rado.
La acest salariu de bază se adaugă o indemnizație pe segment de zbor în funcție de lungimea zborului. Spre exemplu, dacă zbori 30 de sectoare medii pe lună, asta înseamnă unu plus de 1.500 de lei. Iar salariul depăsește 1.000 de euro.
În plus, la acești bani se mai adaugă și comisionul din vânzările de la bordul avionului, adică 10% din total, împărțit la cei trei sau patru însoțitori de zbor, deci un plus de 2,5% din vânzările din avion.
“Și stim că românilor le place să cumpere lucruri la bord, deci vor primi un comision foarte bun”, mai spune Rado.
Piloții nu primesc comision din vânzări, ei au salariul lor. Însoțitorii care lucrează temporar în alte orase, primesc o indemnizație zilnică.
De la momentul angajării, durează două luni până când un însoțitor de zbor ajunge în avion. Trainingul durează șase săptămâni, perioadă în care se primește o indemnizație.
Pe lângă salariul, anagajții pot să-și cumpere, oricând și spre orice destinație, bilet de avion cu 25 de euro pentru un segment. Pentru zborurile mai mari de patru ore, prețul biletului este de 50 de euro pe segment, deci un bilet pentru un zbor dus-întors costă 100 de euro.
“Dacă vrei să zbori de Crăciun sau în mijlocul verii, acesta e un preț fix. Eu am salvat 2.000 de euro pe bilete vara aceasta”, mai spune oficialul Wizz Air.
Angajații pot să cumpere bilete cu 25% mai ieftine pentru cinci membri ai familiei. Toate biletele sunt confirmate. În plus, se primesc și bilete gratuite, în funcție de vechimea în companie.
Wizz Air, companie aeriană ultra-low-cost, operează o flotă de 153 de aeronave Airbus A320 și A321. Compania a transportat 27,1 milioane de pasageri în anul financiar care s-a încheiat la 31 martie 2022. În România, Wizz Air are 740 de însoțitori de zbor și 290 de piloți.