Wizz Air vrea să cumpere Alitalia

Compania aeriană low-cost Wizz Air este interesată de achiziţionarea Alitalia, dar numai pentru rutele pe distanţe scurte şi medii, a afirmat directorul general Jozsef Varadi, într-un interviu acordat publicaţiei italiene La Repubblica, transmite Reuters.
Economica.net - mar, 23 ian. 2018, 12:17
Wizz Air vrea să cumpere Alitalia

Wizz Air, cel mai mare operator aerian din Europa Centrală şi de Est (CEE), are sediul central în Budapesta şi este listat la Bursa de la Londra.

Alitalia, companie care a înregistrat profit doar de câteva ori în cei 70 de ani de existenţă, a fost plasată sub administrare specială anul trecut, după ce salariaţii au respins un plan de restructurare care viza reducerea efectivelor şi salariilor.

‘Suntem interesaţi de piaţa italiană, iar în ceea ce priveşte Alitalia suntem interesaţi de zborurile pe distanţe scurte şi medii, cu siguranţă nu de zborurile intercontinentale’, a declarat Varadi, adăugând că în următoarele săptămâni va vizita Italia.

Alte companii interesate de operatorul aerian italian sunt: Lufthansa, easyJet şi fondul american de private equity Cerberus. Potrivit presei italiene, Lufthansa ar fi oferit 250 de milioane de euro pentru a prelua cea mai mare parte din flotă şi jumătate din angajaţii companiei italiene.

Săptămâna trecută, miniştrii italieni ai Industriei şi Transporturilor, Carlo Calenda şi Graziano Delrio, au anunţat că Roma va avea nevoie de mai mult timp pentru a examina ofertele preliminare depuse pentru Alitalia înainte de a intra în faza negocierilor exclusive cu un cumpărător potenţial.

Conform calendarului iniţial, Guvernul italian intenţiona să intre în faza negocierilor exclusive cu un cumpărător potenţial până la mijlocul lunii ianuarie 2018, în speranţa ca un acord final să fie convenit înaintea alegerilor legislative prevăzute a avea loc în data de 4 martie 2018.

Carlo Calenda şi Graziano Delrio s-au întâlnit cu administratorii Alitalia şi le-au cerut să lucreze rapid pentru o vânzare rapidă a Alitalia în momentul în care va fi făcută o ofertă solidă şi credibilă.

Alitalia are aproximativ 9.200 de angajaţi în regim full-time şi alţi 1.600 sunt plasaţi într-o schemă temporară susţinută de stat. Orice reducere permanentă de personal ar fi un subiect sensibil înaintea alegerilor din luna martie.

Alitalia, odată un simbol al renaşterii economice a Italiei după război, încearcă, în prezent, să concureze pe piaţa sa internă cu companiile aeriene low-cost şi trenurile de mare viteză. Autorităţile de la Roma au respins varianta naţionalizării Alitalia însă soarta companiei este un subiect politic delicat şi orice restructurări dure solicitate de un investitor străin riscă să provoace ample proteste.

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, pe care Moscova îl atribuie Kievului, asupra unor clădiri dintr-un oraş......
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...