Wizz Air revine pe aeroportul din Băneasa și mută zborurile de pe trei rute din ianuarie 2025

19 12. 2024
Wizz Air inaugureaza ruta Brasov-Budapesta - 2 iulie 2024

Wizz Air a anunțat că începând cu 15 ianuarie, trei rute care operau anterior către și dinspre Aeroportul Internațional „Henri Coandă” București vor fi mutat pe Aeroportul București Băneasa.

Este vorba de rutele spre Cracovia, Napoli și Abu Dhabi. Compania spune că această mutare „urmărește să ofere opțiuni de călătorie diversificate și să îmbunătățească experiența pasagerilor”.

Wizz Air operează ruta spre Cracovia în zilele de luni, miercuri și vineri, iar cea spre Napoli, zilnic. Aceste zboruri vor fi relocate din 15 ianuarie.

Cele spre Abu Dhabi vor fi relocate din 30 ianuarie.

Pasagerii care zboară pe aceste rute sunt rugați să își verifice e-mailul pentru informații detaliate și pentru a confirma noul aeroport de plecare sau de sosire. Pasagerii care și-au achiziționat bilete prin intermediul agențiilor de turism online sunt rugați să ia legătura cu acestea și să confirme modificările.

Compania a mai operat în vara acestui an zboruri temporare de pe aeroportul din Băneasa. A fost vorba de rute către Sevilla, Madrid și Malaga. 

Pentru aceste zboruri, compania nu spune că ar fi temporare.

Zborurile low-cost de pe aeroportul din Băneasa au fost mutate de ministrul Transporturilor la acea vreme, Anca Boagiu, pe aeroportul din Otopeni.