Cum arată și cât costă un apartament în cel mai cunoscut bloc din centrul Bucureștiului, premiat la Bienala de Arhitectură

Blocul Wilson, proiectat în stil Art Deco de arhitectul State Baloșin (1885-1953) și finalizat în anul 1933 pe actualul bulevard Nicolae Bălcescu, este unul dintre cele mai cunoscute blocuri din centrul capitalei. Astăzi poate trecem nepăsători pe lângă
Andrada Ghira - Dum, 11 sept. 2022, 08:10
Cum arată și cât costă un apartament în cel mai cunoscut bloc din centrul Bucureștiului, premiat la Bienala de Arhitectură

Blocul Wilson a trecut prin două etape de consolidare, una în perioada 1977 – 1978 și a doua în perioada 2002 – 2006. Apartamentul de la etajul patru este unul special, cu un aer boem și a fost proiectat în așa fel încât toate camerele și balcoanele să beneficieze de răsăritul soarelui, se arată în descrierea apartamentului de pe site-ul Sotheby’s International România, unde a fost scos la vânzare.

Cutremurul din 1940 şi cel din martie 1977, al Doilea Război Mondial şi Revoluţia din decembrie 1989 şi-au pus, însă, amprenta asupra construcţiei care, după consolidarea efectuată în perioada 2002-2006, a scăpat de ameninţarea bulinei roşii, potrivit Agerpres. 

În perioada regimului comunist, vecinătatea fostului Comitet Central al PCR şi amplasarea pe una dintre arterele principale ale Capitalei au impus în blocul Wilson un regim mai strict în ce priveşte locatarii, dar şi vizitatorii.

„Este un bloc în care în perioada lui Ceauşescu nu puteai să intri oricum. Dacă, de exemplu, se organizau manifestaţii, defilări, puteai intra doar legitimat. Şi, la fel, nu se putea ieşi, trebuia să prezinţi un buletin. Era un regim foarte strict. Aici au stat oameni cu funcţii. La etajul patru, dacă îmi amintesc bine, stătea chiar secretarul de presă al lui Ceauşescu„, povesteşte Cristina Panait, locatară a blocului, potrivit Agerpres.

Cât costă apartamentul din blocul Wilson

Prețul cerut pentru apartamentul de patru camere, două băi și o suprafață construită de 114 mp este de 450.000 de euro. 

În 2017 apartamentul a fost restaurat în totalitate și renovat prin intermediul unei companii de arhitectură, fiind mai apoi premiat în Bienala de Arhitectură din anul 2018, pentru calitatea designului interior.

„Întreg mobilierul a fost realizat la comandă, conceput special de firma de arhitectură pentru spațiul apartamentului, cu elemente metalice în contrast cu lemnul și cărămida, perfect conservate din anii ‘30. Livingul este amenajat cu un mini-cinematograf privat, cu o capacitate de 12 locuri (ecran de 4 metri cu telecomandă și sistem audio prin pereți în toate camerele, inclusiv în băi), pornind de la o stație audio centrală”, se mai arată în descrierea apartamentului.

De-a lungul timpului, în apartament au locuit actorul Jules Cazaban (actor la Teatrul Nottara și profesor la Institutul de Teatru şi Film), compozitorul Costin Cazaban, Sorin Albaiu (director al Combinatului Fondului Plastic) și regizorul Kiki Vasilescu. 

Sursa foto: Sotheby’s International România

 

Te-ar mai putea interesa și
China și-a revizuit PIB-ul din 2023 cu 2,7%
China și-a revizuit PIB-ul din 2023 cu 2,7%
China și-a revizuit în sus produsul intern brut (PIB) din 2023 cu 2,7%, până la 129,4 mii de miliarde de yuani (17,73 mii de miliarde de dolari), a declarat joi un înalt oficial din statistică,......
Cartierul din România cu cele mai multe apartamente de închiriat
Cartierul din România cu cele mai multe apartamente de închiriat
Un cartier din România are o ofertă generoasă pentru cei care sunt în căutarea unui apartament de închiriat. Aflată ...
Criza auto din Europa – China presează tot mai mult. Concedieri masive, închideri de fabrici, vânzări mai mici, costuri mai mari (retrospectivă 2024)
Criza auto din Europa – China presează tot mai mult. Concedieri masive, închideri de fabrici, vânzări mai mici, ...
Sectorul auto european s-a confruntat cu numeroase probleme în 2024, începând cu scăderea vânzărilor din cauza cererii ...
Rusia, atac de Crăciun asupra sistemului energetic al Ucrainei, cu drone și rachete. Șase răniți și un mort
Rusia, atac de Crăciun asupra sistemului energetic al Ucrainei, cu drone și rachete. Șase răniți și un mort
Rusia a atacat miercuri sistemul energetic al Ucrainei și unele orașe cu rachete de croazieră și rachete balistice plus ...