Wolff, Tarom: La Otopeni avem chirii mai mari decât la Istanbul. Ar trebui să jucăm într-o echipă naţională, cum fac polonezii sau germanii
„Companiile low-cost au preţuri foarte joase, pentru că acolo există o altă finanţare. Din spate, cineva suportă ceva. Dacă eu îmi platesc taxele de aeroport, el nu-şi plăteşte taxele de aeroport ca şi mine sau deloc„, a declarat Werner Wolff, directorul general al Tarom.
Acesta mai spune că de la începutul acestui an a devenit reală situaţia în care Tarom plăteşte chirii de zece ori mai mari decât alte companii. „Eu nu am văzut la altcineva să plătească mai mult. Pot să spun că noi pe aeroportul din Otopeni avem chirii mai mari decât în altă parte, ca vorbim de Istanbul sau alte aeroporturi din străinătate”, completează Wolff.
Acesta a mai subliniat şi faptul că operatorii low-cost sunt subvenţionaţi de aeroporturile locale, în timp ce Tarom nu se bucură de acelaşi tratament, pentru că ar fi considerat ajutor de stat.
„Au complet alte condiţii de operare decât Tarom, care este compania naţională. Mă refer la Wizz Air, Ryanair, care intră, îşi mănâncă acea subvenţie şi apoi dispar. Vedem acum o mutare interesnată: la început de an, cand nu am vrut să intru în polemica lansată atunci, Wizz Air, care se pregătea şi spunea declarativ, într-o zi care era, să spunem mai sensibilă pentru naţiunea română, în care câţiva cuidaţi au pus un steag al secuilor pe ambasada României în Budapesta, urmată imediat de declaraţia domnului Varadi (nr. CEO Wizz Air) care spunea că el este pregătit să înghită Tarom, acum se retrage din Romania, de pe rutele interne şi de pe multe alte rute. E clar că au stat la pândă şi ei, dar lucrurle astea sunt concertate şi cred că undeva chiar şi un pic politic folosite pentru a ne da în cap şi a ne distruge acea identitate din anul Centenarului”, mai spune Werner Wolff, al cărui mandat expiră în luna noiembrie a acestui an.
Directorul Tarom mai spune că „ar trebui cumva să jucăm într-o echipă naţională, să încercăm, la fel cum fac alţii, cum fac polonezii, cehii, germanii, să ţină în primul rând la produsl lor şi la identitatea lor, şi după aceea să ne aplecam şi spre alte companii”.