Wolfgang Schauble, despre spionajul SUA: Americanii sunt ‘de-o prostie de te-apucă plânsul’

Economica.net
10 07. 2014
jvskxc_92408500

‘Este o aşa idioţenie că SUA recrutează de la noi oameni de rangul trei. Este de-o prostie de te-apucă plânsul’, a declarat ministrul la postul german Phoenix.

‘Şi de aceea cancelarul (Angela Merkel) nu prea s-a amuzat’, a spus Schauble, recunoscut pentru limbajul său direct.

Miercuri, justiţia germană a deschis o anchetă, a doua în cinci zile, împotriva unui presupus spion care, potrivit presei, ar fi lucrat în favoarea Washingtonului, un caz ce ar putea tensiona şi mai mult relaţiile dintre SUA şi Germania.

După primele dezvăluiri, vineri, privind un agent al serviciilor germane de informaţii (BND) suspectat că lucra şi pentru CIA, parchetul federal a anunţat că anchetează un nou presupus caz de spionaj în favoarea unei alte ţări, fără a preciza care este aceasta.

De această dată, mass-media au evocat un ofiţer al armatei germane (Bundeswehr), care lucra în favoarea SUA. Cazul este considerat ‘mai grav’ decât primul.