WSJ: Arma economică secretă a Germaniei – o reţea vastă şi eficientă de promovare a exporturilor
Excedentul deja ridicat al Germaniei în privinţa schimburilor comerciale şi investiţiilor a avansat cu aproape 18% în septembrie, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, în timp ce alte state mari din zona euro au consemnat o înrăutăţire uşoară a indicatorului.
Potrivit datelor Băncii Centrale Europene, surplusul de cont curent al zonei euro, a crescut cu mai puţin de 4% în septembrie, la 13,7 miliarde de euro, şi este mai mic decât surplusul înregistrat individual de Germania, de 20 de miliarde de euro.
Astfel de date au pus în lumină strategia Germaniei de a-şi dezvolta economia prin exporturi în locul consumului intern. Trezoreria SUA a acuzat, în octombie, modelul economic bazat pe export al Germaniei că împiedică recuperarea Europei din criza financiară. UE a anunţat, săptămâna trecută, că va evalua dacă excedentul comericial al economiei germane a încălcat normele stabilite la nivel comunitar.
Unul dintre motivele succesului exporturilor Germaniei, în multe cazuri subestimat, este însă reţeaua globală de reprezentanţe economice, discretă dar foarte sofisiticată, construită pe parcursul mai multor decenii pentru a susţine exporturile companiilor, chiar şi a celor mici, scrie WSJ.
Organizaţia Camerelor Germane de Comerţ Exterior are 120 de birorui în 80 de ţări, cu peste 1.700 de angajaţi, care promovează interesele comerciale ale Germaniei.
„Nu cred că este vina Germaniei că ţara are excedent comercial. Diferenţa apare din sistemul pe care îl folosesc”, a declarat Emma Marcegaglia, antreprenor italian şi preşedinte al Business Europe, grup de lobby activ în 35 de ţări.
Sistemul german leagă camerele de comerţ din afara Germaniei cu 80 de camere regionale din Germania şi este susţinut financiar atât de companii, cât şi de stat. Antreprenorii afirmă că această anvergură şi integrare reprezintă o diferenţă majoră pentru sutele de mii de întrteprinderi mici şi mijlocii, multe dinte acestea afaceri de familie, cunoscute în Germania sub termenul general de Mittelstand.
Astfel de companii beneficiază de sprijinul camerelor de comerţ pentru a exporta pe pieţe îndepărtate, altfel foarte greu accesibile.
Un astfel de caz este cel al Flösser GmbH, un producător de sisteme de iluminat şi claxoane pentru autovehicule. Compania a decis anul trecut să exporte în Vietnam, după ce până la momentul respectiv livrase în circa 100 de alte ţări. Şeful companiei, Hans Otto Flösser, a contactat biroul local al Camerei de Comerţ Germano-Vietnameze. Pentru un onorariu modest, specialiştii camerei de comerţ au realizat studii de piaţă, au identificat posibili distribuitori şi chiar au contactat câţiva dintre aceştia.
Când Flösser a călătorit în Vietnam pentru a se întâlni cu posibilii parteneri de afaceri, camera de comerţ a programat vizite, a angajat translatori şi a pregătit chiar şi o maşină cu şofer. În câteva zile, compania lui Flösser avea un distribuitor în Vietnam, iar câştigurile din prima livrare pe noua piaţă au depăşit costul serviciilor asigurate de camera de comerţ.
„Cred că ar fi fost foarte dificil pentru noi, ca străini, să mergem în Vietnam”, a spus el.
Experienţa acestuia este ceva obişnuit, afimă şefii de companii germane. Oficialii camerelor de comerţ exterior ale Germaniei afirmă că ajută circa 50.000 de oameni de afaceri anual. Nicio ţară occidentală nu are performanţe similare în sprijinirea exporturilor companiilor mici, notează Wall Street Journal. Unele ţări asiatice, precum Taiwan şi Coreea de Sud, asigură sprijin asemănător, afirmă specialiştii.
„Este incredibil cât de puternici sunt germanii pe plan extern”, a declarat Arnaldo Abruzzini, antreprenor şi secretar general al Eurochambres, grup de lobby la Bruxelles pentru companiile mici.
Impactul reţelei de export a Germaniei este amplificat şi de competitivitatea ridicată a industriei, precum şi de cultura de economisire. Combinaţia acestora conduce la surplusuri comerciale masive, care au atras criticile partenerilor. Germania nu urmăreşte, însă, o abordare de sărăcire a vecinilor, afirmă Andreas Rees, economist la UniCredit.
Excedentul comercial al ţării cu zona euro a scăzut de la 5% din PIB înaintea crizei din 2008 la 2% în prezent. În mare parte, surplusul este generat în afara Europei, unde devine esenţial sprijinul camerelor de comerţ. Astfel, Germania a reuşit în ultimii ani să elimine aproape complet un deficit comercial de 1,5% din PIB în relaţia cu China.
Între primul trimestru din 2008 şi mijlocul acestui an, exporturile Germaniei către restul zonei euro au scăzut cu 7%, dar au crescut de peste două ori către Indonezia şi China. S-au majorat, de asemenea, semnificativ livrările către ţări precum Coreea de Sud, Brazilia şi statele din Orientul Mijlociu.