WSJ: Grecia ar putea prelungi cu câteva săptămâni programul de asistenţă financiară

Economica.net
27 11. 2014
greece_flag_77777000_74758100

În timp ce economia elenă revine pe creştere şi situaţia finanţelor publice se îmbunătăţeşte, Grecia speră să înlocuiască până la sfârşitul anului pachetul de asistenţă financiară în valoare de 240 de miliarde de euro (300 miliarde de dolari), finanţat de UE, BCE şi FMI.

Totuşi, eşecul rezolvării diferenţelor dintre Atena şi creditorii internaţionali privind bugetul pe 2015 şi măsurile de austeritate şi de reformă vor face imposibilă finalizarea la timp a raportului necesar acordării unei noi tranşe de împrumut.

Pachetul de asistenţă financiară convenit de Grecia cu zona euro şi FMI a început în luna mai 2010 şi în cazul programului cu UE va expira la data de 31 decembrie 2014. În prezent, autorităţile de la Atena vor să pună capăt asistenţei internaţionale în momentul în care încetează finanţarea de la UE chiar dacă, în conformitate cu calendarul actual, programul cu FMI va continua până în 2016.

Dacă nu se va ajunge curând la un acord, actualul program ar putea fi extins, a afirmat adjunctul premierului elen, Evangelos Venizelos, care a exclus posibilitatea încheierii unui alt pachet de asistenţă financiară.

‘Problema numărul unu a fost deficitul fiscal pe 2015’, a afirmat, miercuri, un oficial elen, după finalizarea convorbirilor ce s-au desfăşurat la Paris.

Reprezentanţii creditorilor internaţionali au estimat că Atena se va confrunta anul viitor cu un deficit bugetar de peste două miliarde de euro.

Autorităţile elene susţin că nu există un astfel de deficit şi, săptămâna trecută, au trimis în Parlament, fără aprobarea inspectorilor UE, BCE şi FMI, un proiect de buget cu un deficit aproape zero.