Wu Xing deschide un nou restaurant în Bucureşti

08 02. 2012

Wu Xing, lanţul de restaurante cu mâncare chinezească, va investi aproximativ 200.000 de euro într-o nouă unitate, ce se va deschide în luna martie, în Centrul Vechi al Capitalei, informează compania. Noul restaurant, al treilea din reţea, va deservi zona centrală a oraşului cu comenzi la domiciliu, dar se va putea comanda şi a la carte. „Anul 2012 este un an al continuităţii proiectelor deja demarate şi a planurilor de dezvoltare. Planurile de dezvoltare a reţelei de restaurante vor continua să fie principala direcţie de acţiune pentru echipa Wu Xing.”, a declarat Remus Tiucă, directorul companiei. În urma acestei investiţii, Tiucă mizează pe o creştere a profitului cu 10%, în 2012 compatrativ cu anul anterior.

Anul trecut compania a înregistrat o creştere a cifrei de afaceri cu 7% faţă de 2010, până la peste 4,5 milioane de lei, ca urmare a extinderii reţelei de restaurante cu o unitate în zona Pipera. Valoarea medie a comenzii a scăzut însă cu 10%. „În anul 2011, comanda medie deşi în scădere cu 10% faţă de anul precedent a fost compensată parţial de creşterea numărului de comenzi la domiciliu. Între 300 şi 500 de bucureşteni au comandat zilnic mâncare chinezească”, se arată în comunicat.