X-TB: Cursul euro/leu ar putea încheia anul în zona de 4,55 – 4,57, dacă Grecia rămâne în zona euro

Economica.net
24 05. 2012
lei_70442800

„Anul acesta, cursul euro/leu va încheia mai degrabă în zona 4,55 – 4,57 pe previziunile curente şi în scenariul de bază în care Grecia rămâne în zona euro. Dacă iese Grecia, intrăm pe un teritoriu impredictibil. Pe termen scurt, am avea fluctuaţii destul de importante. Probabil că lucrurile s-ar calma şi, de aceea, contează când se întâmplă acest lucru. Probabil că s-ar calma în câteva luni. De aceea, dacă Grecia ar ieşi din zona euro în lunile următoare, la nivelul anului am avea un curs probabil tot în zona aceasta, de 4,55 – 4,57, pentru că ar fi suficient timp cât să se liniştească. Dacă s-ar întâmpla spre finalul anului, am prinde exact momentul de depreciere accentuată care ne-ar duce sensibil peste 4,6. Nu aş vrea să avansez un palier, pentru că este foarte dificil de spus”, a explicat Claudiu Cazacu.

În ceea ce priveşte evoluţia cursului în 2013, analistul X-TB a estimat că un nivel al cursului între 4,55 şi 4,57 s-ar putea obţine într-un scenariu mai degrabă optimist.
„În primul trimestru al anului viitor, depinde printre altele de cursul de schimb şi de SUA şi dacă se aplică acele tăieri de taxe. Dar, în linii mari, aş spune că un curs de 4,55 – 4,57 ar fi o estimare pentru începutul anului într-un scenariu mai degrabă optimist. Într-un scenariu pesimist, probabil peste 4,6 va fi cursul oficial la începutul anului viitor”, a precizat Cazacu.

În ceea ce priveşte cursul de joi, de 4,4662 lei/euro, analistul X-TB a arătat că acesta reprezintă o continuare a tendinţei de depreciere „în paşi mărunţi”.
„Probabil, un calcul estimativ ne-ar spune că este vorba despre un 0,2 – 0,3%, ceea ce nu este o variaţie dramatică – în pieţele valutare se întâmplă -, însă tendinţa este importantă, şi este o tendinţă de scădere a leului, care atrage atenţia, pentru că suntem într-un teritoriu de maxim istoric. Este justificată atât de factori fundamentali, cât şi de tensiunile legate de zona euro, care neliniştesc investitorii şi fac să fie mai reticenţi faţă de monedele din întreaga regiune, inclusiv faţă de leu”, a adăugat Claudiu Cazacu.