Xi Jinping: Beijingul şi Seulul vor să acţioneze în vederea dezarmării nucleare a peninsulei coreene

Economica.net
27 06. 2013
north_korea_rocket_27032400

„Suntem de acord să continuăm să acţionăm în vederea dezarmării nucleare a peninsulei coreene şi să păzim ferm pacea şi stabilitatea în peninsula coreeană”, a declarat preşedintele chinez.

„Situaţia în peninsulă este, în prezent, pe cale să evolueze în mod pozitiv”, a continuat Xi Jinping.

Săptămâna trecută, oficiali chinezi de rang înalt şi nord-coreeni au discutat la Beijing despre situaţia din peninsulă, în timp ce Statele Unite participau la o întâlnire cu reprezentanţi sud-coreeni şi japonezi privind Coreea e Nord.

„Sperăm că toate părţile vor profita de oportunitatea de a coopera cât mai curând posibil în cadrul negocierilor în Şase”, a adăugat preşedintele chinez.

La aceste negocieri vizând să convingă Phenianul să abandoneze programul nuclear, dar care au eşuat în 2009, iau parte, în afară de cele două Corei, China, Japonia, Rusia şi Statele Unite.

După ce a sosit joi dimineaţa în capitala chineză, preşedinta sud-coreeană a fost primită, joi după-amiaza, cu onoruri militare la Palatul Poporului, în Piaţa Tiananmen, de către Xi Jinping.

Preşedinta sud-coreeană, aflată în funcţie din februarie, a declarat că prioritatea sa va fi să „consolideze” cooperarea cu Beijingul, cu scopul de a exercita presiuni asupra Coreei de Nord pentru ca aceasta să accepte o dezarmare nucleară a peninsulei coreene.

China şi Coreea de Nord sunt două ţări aliate, ale căror relaţii s-au tensionat, totuşi, în urma lansării de către Phenian a unei rachete cu rază lungă de acţiune şi a ultimului test nuclear, în februarie.