Xi Jinping, în turneu european în Franţa, Serbia şi Ungaria la începutul lunii mai

Preşedintele chinez Xi Jinping este aşteptat într-o vizită de stat în Franţa pe 6 şi 7 mai, pentru a discuta despre războiul din Ucraina cu omologul său francez Emmanuel Macron, care îl va duce, de asemenea, la Hautes-Pyrenees, în sud-vestul ţării, pentru o deplasare mai personală, a anunţat luni Palatul Elysee, potrivit AFP. Vizita face parte dintr-un turneu european mai amplu care include Serbia şi Ungaria.
AGERPRES - lun, 29 apr. 2024, 11:26
Xi Jinping, în turneu european în Franţa, Serbia şi Ungaria la începutul lunii mai

„Această vizită survine cu ocazia celei de-a 60-a aniversări a relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări şi urmează vizitei preşedintelui Republicii la Beijing şi Guangzhou în aprilie 2023”, a transmis biroul de presă al preşedinţiei franceze într-un comunicat.

Acesta este începutul primului turneu european al preşedintelui chinez în Europa de la pandemia de COVID-19. Conform Ministerului chinez de Externe, citat de Xinhua, în afară de Franţa, Xi Jinping va mai efectua vizite în Serbia şi Ungaria, în cadrul turneului său european, programat pentru perioada 5-10 mai.

Discuţiile din Franţa „se vor axa pe crizele internaţionale, în primul rând pe războiul din Ucraina şi situaţia din Orientul Mijlociu, pe aspectele comerciale, pe cooperarea ştiinţifică, culturală şi sportivă, precum şi pe acţiunile noastre comune în faţa provocărilor globale, în special urgenţa climatică, protecţia biodiversităţii şi situaţia financiară a celor mai vulnerabile ţări”, a adăugat preşedinţia franceză.

În urmă cu un an, în China, Emmanuel Macron i-a cerut lui Xi Jinping „să aducă Rusia la raţiune” în ceea ce priveşte Ucraina „şi pe toată lumea la masa negocierilor”.

Preşedintele chinez a declarat atunci că este gata să-l sune pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit delegaţiei franceze. Convorbirea telefonică a avut loc la scurt timp după aceea.

Dar progresele diplomatice aşteptate de Paris pe frontul ruso-ucrainean s-au oprit aici, notează AFP.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat joi că aderarea ţării sale la Uniunea Europeană (UE) face parte din garanţiile de securitate la care aspiră Kievul în cadrul eforturilor......
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene au transmis joi că identificarea victimelor incendiului de la un bar din staţiunea alpină Crans-Montana ...
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat într-un interviu acordat Wall Street Journal că ia o doză zilnică de aspirină ...
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Profesorul Vasile Puşcaş, fost negociator şef al României cu Uniunea Europeană, a declarat, pentru AGERPRES, că aderarea ...