Xi Jinping începe o vizită în Franţa
„Sunt extrem de bucuros să îi primesc pe preşedintele XI Jinping şi pe soţia sa în Franţa. Această vizită va întări parteneriatul nostru strategic şi va afirma rolul Franţei, al Europei şi al Chinei în favoarea unui multilateralism puternic”, a scris Macron pe Twitter, la câteva momente după ce l-a primit pe Xi la Beaulieu-sur-Mer (Alpii Maritimi) pentru un dineu privat, în ajunul vizitei pe care liderul chinez o începe oficial luni în Franţa.
Precedaţi de cuplul Macron, Xi şi soţia sa au ajuns în jurul orei locale 19:00 la vila Kérylos, vilă-muzeu Belle Epoque, cu reminiscenţe greceşti, la malul Mării Mediterane, la câţiva kilometri de Nisa. La sosirea sa, Xi a făcut turul vilei alături de Macron, admirând apusul pe mare. „Sunt încântat să vă primesc în Franţa”, i-a spus preşedintele francez.
Emmanuel Macron i-a oferit omologului său o traducere în franceză din Confucius datând din secolul al XVII-lea, un manuscris care ilustrează în special începutul sinologiei europene. Xi i-a oferit un vas preţios special conceput pentru această ocazie, asociind imagini reprezentând cele două ţări, în special un urs panda şi un cocoş.
Preşedintele francez, care încearcă să unifice abordarea europeană faţă de China, deopotrivă rival şi partener, a asociat Germania şi Uniunea Europeană vizitei preşedintelui Xi în Franţa.
În contextul în care Europa este în plin proces de chestionare a ambiţiilor diplomatice şi comerciale ale Chinei, lui Xi şi Macron li se vor alătura marţi la Paris cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, pentru unul din momentele cheie ale acestei vizite.
În Italia, precedenta sa oprire înainte de vizita în Franţa, Xi a promis un ‘Nou drum al mătăsii’ în dublu sens, pentru a încerca să dezamorseze îngrijorările de la Bruxelles şi Washington legate de planurile sale economice.
Anunţul participării Italiei la acest proiect faraonic de infrastructură maritimă şi terestră – printr-un protocol de acord ‘fără caracter obligatoriu’, potrivit premierului italian Giuseppe Conte – a fost primit cu răceală de unii parteneri europeni. Macron a criticat poziţia de cavaler singuratic a Italiei, iar lui i s-au alăturat şi oficiali germani, în special ministrul german de externe Heiko Hass sau comisarul european pentru buget, Günther Oettinger.
Vizita liderului chinez în Franţa va fi cu siguranţă marcată de anunţuri privind contracte comerciale, în paralel „cu schimburi de păreri aprofundate asupra relaţiilor sino-franceze, relaţiilor sino-europene, precum şi asupra chestiunilor internaţionale şi regionale de interes comun”, potrivit unei surse oficiale chineze. Vizita se înscrie în cadrul celei de-a 55-a aniversări a relaţiilor bilaterale între cele două ţări.
Însă vizita va fi însoţită şi de manifestaţii ale unor opozanţi. Încă de duminică o mie de manifestanţi care susţin cauza tibetană s-au adunat în Piaţa Trocadero, iar pentru luni sunt anunţate proteste la Paris de către organizaţii de apărare a drepturilor omului.
Înainte de întâlnirea cu preşedintele francez, Xi s-a deplasat duminică în Monaco, unde a participat la un dineu şi a petrecut două ore şi jumătate pentru întrevederi bilaterale în domeniul economic. Această întâlnire constituie un succes diplomatic istoric pentru suveranul Albert al II-lea de Monaco: în afară de Franţa, Monaco şi cei 38.000 de locuitori ai său nu au primit niciodată liderul unei mari puteri, membră a Consiliului de Securitate al ONU.
În afară de interesele în turism de lux şi cazinouri, Monaco va fi în 2019 primul teritoriu străin de testare pentru reţeaua 5G a Huawei, gigantul chinez de telecomunicaţii faţă de care Washingtonul are temeri că ar putea fi folosit de Beijing pentru a spiona comunicaţiile Occidentului.