Xi Jinping i-a transmis lui Biden să nu se joace cu focul în privința Taiwanului. Chinezii sunt foarte iritați de o posibilă vizită a lui Nancy Pelosi la Taipei

Preşedintele chinez Xi Jinping l-a avertizat joi pe omologul său american Joe Biden, în cadrul celei de-a cincea convorbiri telefonice pe care au avut-o, "să nu se joace cu focul" în privinţa Taiwanului, relatează media chineze, în contextul avertismentelor Beijingului privind o posibilă vizită la Taipei a șefei Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, relatează Reuters, transmite Agerpres.
AGERPRES - J, 28 iul. 2022, 21:10
Xi Jinping i-a transmis lui Biden să nu se joace cu focul în privința Taiwanului. Chinezii sunt foarte iritați de o posibilă vizită a lui Nancy Pelosi la Taipei

Media chineze de stat relatează că Xi Jinping a spus că SUA ar trebui să respecte principiul „unei singure China” şi că a subliniat că ţara sa se opune cu fermitate independenţei Taiwanului şi amestecului unor forţe externe.

Beijingul a emis avertismente tot mai pronunţate privind repercusiunile unei eventuale vizite a lui Nancy Pelosi, membră a Partidului Democrat ca şi Joe Biden, în Taiwan.

„Cei care se joacă cu focul nu vor reuşi decât să se ardă. Sperăm că partea americană poate vedea asta cu claritate”, i-a spus Xi Jinping lui Joe Biden, potrivit presei chineze de stat, preluate de Reuters.

„Conversaţia între preşedintele Biden şi preşedintele Xi Jinping din Republica Populară Chineză s-a încheiat la 10.50”, a anunţat mai devreme Casa Albă într-un comunicat. Apelul telefonic a început cu două ore şi 17 minute mai devreme, la 08.33 ora locală (12.33 GMT).

Te-ar mai putea interesa și
Atac american în Venezuela? Declarație ambiguă a lui Trump
Atac american în Venezuela? Declarație ambiguă a lui Trump
Preşedintele american Donald Trump a declarat, într-un interviu publicat vineri, că Statele Unite au distrus săptămâna trecută o "mare instalaţie", în cadrul a ceea ce Washingtonul descrie......
Ministrul Sănătății: În a doua parte a anului 2025 plățile din PNRR au crescut cu 240%
Ministrul Sănătății: În a doua parte a anului 2025 plățile din PNRR au crescut cu 240%
Implementarea proiectelor din PNRR și accelerarea mecanismelor de plată și de susținere a beneficiarilor au fost o prioritate ...
Bulgaria adoptă euro. Taxa de parcare crește de la 5 leva la 5 euro, peste noapte, într-o localitate turistică
Bulgaria adoptă euro. Taxa de parcare crește de la 5 leva la 5 euro, peste noapte, într-o localitate turistică
Parcarea de la telescaunul care deservește zona Lacurilor Rila din Bulgaria, o destinație turistică de sezon, va costa ...
Airbus cucerește China: Comandă de 8 mld. USD
Airbus cucerește China: Comandă de 8 mld. USD
Grupul european Airbus SE a primit comenzi pentru zeci de aeronave de la două companii aeriene chineze în timp ce Boeing ...