Xi Jinping la Forumul APEC: China va căuta să se dezvolte pașnic, fără să înlocuiască pe nimeni
Într-un discurs rostit vineri la San Francisco (SUA), în ultima zi a forumului menţionat, Xi a subliniat dorinţa Chinei de a „lucra împreună” pentru a obţine mai multe rezultate în ceea ce priveşte cooperarea în regiunea Asia-Pacific.
În acest sens, liderul chinez a cerut crearea „unei comunităţi deschise, dinamice, rezistente şi paşnice în Asia-Pacific”, el propunând în acest scop axarea pe domenii precum inovarea tehnologică, deschiderea economică şi integrarea regională, dezvoltarea verde şi reducerea inegalităţilor.
Astfel, Xi a cerut eforturi comune pentru a „crea împreună încă 30 de ani de aur” pentru regiune.
În plus, preşedintele chinez a făcut un nou gest de apropiere faţă de omologul său american, Joe Biden, luându-şi rămas bun de la el într-o scenă în care, potrivit unei fotografii publicate de Ministerul de Externe chinez, ambii sunt văzuţi zâmbind.
Preşedinţii celor două mari puteri economice mondiale au avut o întâlnire mult-aşteptată săptămâna aceasta, după un an fără contacte, într-un moment în care ambele au căutat să stabilizeze relaţia bilaterală, tensionată în ultimii ani.
La întâlnire, care a durat aproximativ patru ore, s-a convenit reluarea comunicării dintre forţele armate ale celor două state şi, potrivit Casei Albe, s-a ajuns la un acord ca RP China să controleze precursorii chimici cu care este fabricat fentanilul, opioid puternic care duce la pierderea a aproape 200 de vieţi americane în fiecare zi.
Totuşi, aceste progrese au fost umbrite când Biden l-a mai descris încă o dată pe Xi drept „dictator” – o făcuse deja în iunie – în timpul conferinţei de presă de după întâlnirea faţă în faţă cu omologul său chinez.
În replică, Ministerul de Externe chinez a calificat cuvintele lui Biden drept „extrem de eronate”, considerând că „reprezintă un act politic iresponsabil” şi reiterând că „singurele opţiuni corecte” în relaţia bilaterală sunt dialogul şi cooperarea.
În timpul şederii sale în San Francisco, XI a pledat pentru „construirea de punţi” cu Statele Unite şi a dat asigurări că ţara sa este pregătită să fie „un partener şi un prieten” al naţiunii nord-americane, pornind de la principiile fundamentale de respect şi coexistenţă paşnică.
Totodată, liderul chinez a afirmat că ţara „se bucură să vadă SUA încrezătoare, deschise, în creştere constantă şi prospere”, adăugând însă că speră ca şi Washingtonul „să accepte cu bunăvoinţă, la rândul său, o Chină paşnică, stabilă şi prosperă”.
Xi s-a folosit, de asemenea, de summitul APEC pentru a-şi demonstra ponderea în regiune, având o altă întâlnire mult-aşteptată, de data aceasta cu prim-ministrul japonez Fumio Kishida, şi pentru a-şi aprofunda legăturile cu partenerii săi din America Latină, în special cu cei care care se plâng că Washingtonul a pus zona pe locul doi, după războaiele din Ucraina şi Orientul Mijlociu.
În prima zi a summitului, preşedintele chinez s-a întâlnit cu omologii săi din Mexic, Andres Manuel Lopez Obrador, şi din Peru, Dina Boluarte, cărora le-a reiterat dorinţa de a consolida legăturile comerciale.
Din cele două întâlniri, Xi s-a ales cu o invitaţie de a vizita Mexicul în lunile următoare, dar şi Peru, când această ţară va găzdui summitul liderilor APEC de anul viitor.
APEC, creată în 1989, reuneşte 21 de teritorii din Asia şi America scăldate de Oceanul Pacific: Australia, Brunei, Canada, Chile, China, Hong Kong, Indonezia, Japonia, Coreea de Sud, Malaezia, Mexic, Noua Zeelandă, Papua Noua Guinee , Peru, Filipine, Rusia, Singapore, Taiwan, Thailanda, Statele Unite şi Vietnam.
Sursa foto: Rawpixel.com