Xi Jinping s-a întâlnit cu Ursula von der Leyen şi Charles Michel
Cei doi lideri europeni se află la Beijing pentru un summit între Uniunea Europeană şi China, axat în special pe dezechilibrul comercial dintre cei doi parteneri care s-a accentuat în ultimii ani.
Acesta summit, primul cu prezenţă fizică între liderii UE şi Xi Jinping şi premierul chinez Li Qiang după 2019, are loc într-un moment de reluare a schimburilor diplomatice între Bruxelles şi Beijing, după sfârşitul pandemiei de COVID-19 care a izolat China de restul lumii.
În ultimele luni, mai mulţi comisari europeni s-au deplasat în China pentru a reînnoi dialogul în persoană.
Dar există încă multe subiecte de diviziune între UE şi cel mai mare partener economic al său, fie că este vorba de deficitul comercial semnificativ sau de războiul din Ucraina.
Uniunea Europeană nu va tolera la nesfârşit un dezechilibru în schimburile sale comerciale cu China, a avertizat marţi Ursula von der Leyen, afirmându-şi, totodată, preferinţa pentru „soluţii negociate”.
O reechilibrare a schimburilor comerciale cu UE este, de asemenea, în interesul Chinei, a subliniat ea, cerând Beijingului să „examineze cu atenţie” opţiunile aflate pe masă.
Acesta este un „summit al opţiunilor”, a insistat Ursula von der Leyen, şi „mai multe opţiuni pozitive pot fi decise pentru îmbunătăţirea situaţiei”.
Deficitul comercial al UE în relaţiile comerciale cu China s-a dublat în ultimii doi ani, atingând în anul 2022 cifra record de 390 de miliarde de euro, a subliniat preşedinta Comisiei Europene.