Xiaomi a început vânzarea primelor sale mașini electrice. Modelul de bază SU7 costă 29.900 de dolari
Lei Jun, co-fondatorul Xiaomi, a prezentat joi seara strategia companiei pe piaţa automobilelor electrice, strategie care începe cu modelul de bază SU7 care costă 215.900 de yuani (29.900 de dolari) şi poate ajunge până la 299.900 de yuani pentru modelul SU7 Max. Xiaomi intenţionează să înceapă să livreze automobile la finalul lunii aprilie şi oferă stimulente pentru cei care fac rapid comenzi, precum frigidere încorporate.
Aceste vehicule sunt punctul culminant al unui program care durează de mai mulţi ani şi care a costat 10 miliarde de dolari. La fel ca şi Apple în SUA, Xiaomi a văzut o oportunitate în extinderea pe piaţa automobilelor electrice într-un moment în care automobilele adaugă din ce în ce mai multe electronice şi conectivitate, însă Apple a renunţat la proiectul automobilului său în luna februarie, în timp ce firma chineză a decis să meargă mai departe.
„Nu mă aşteptam ca Apple să abandoneze”, a spus Lei Jun la evenimentul de lansare a gamei Xiaomi SU7. După ce a oferit o serie de detalii cu privire la designul şi ingineria primelor automobile electrice marca Xiaomi, de la cele nouă variante de culoare şi până la torpedoul prietenos cu laptop-ul, Lei Jun a revenit la subiectul rivalului american. „Xiaomi va oferi suport şi utilizatorilor de Apple”, a subliniat Lei Jun.
Pariul ambiţios pe care îl face Xiaomi pe piaţa automobilelor electrice vine într-un moment de încetinire a vânzărilor de automobile electrice în China. Organismele reprezentative din industrie se aşteaptă la o creştere de 25% a vânzărilor în 2024, în scădere de la un avans de 36% anul trecut şi o creştere de 96% în 2022.
În paralel, piaţa globală a automobilelor electrice, odată un sector cu o creştere explozivă cu oportunităţi de subvenţii importante, a devenit una extrem de competitivă. Tesla şi BYD Co. domină piaţa din China, cea mai mare piaţă la nivel mondial, şi în prezent s-au angajat într-un război al preţurilor care pune presiuni asupra jucătorilor mai mici.
Citește și: