XTB: Maximul istoric de 4,4 lei pentru un euro ar putea fi depăşit
‘Leul a depăşit săptamâna trecută nivelul de 4,36, ajungând în tranzacţiile interbancare aproape de 4,37 lei pentru 1 euro. În scenariul unei rezolvări dezordonate a situaţiei din Grecia, maximul istoric de 4,40 lei pentru 1 euro ar putea fi depăşit. În scenariul optimist, FMI intervine masiv în criza datoriei suverane în Europa, utilizând resursele statelor emergente, iar pieţele financiare internaţionale se calmează; leul ajunge din nou la nivelul de 4,30. Pe un orizont mediu de timp, nivelul de 4,33 ar fi primul palier relevant pentru o eventuală întărire a leului’, arată analiştii X-Trade Brokers.
Acordul la care s-a ajuns în privinţa Greciei reprezintă un pas important în stabilizarea pieţelor, dar nu neapărat şi sfârşitul dramei greceşti şi a îngrijorării europene. Pieţele au cunoscut o perioadă de calm relativ după acordul de eliberare a celui de-al doilea pachet pentru Grecia şi de acceptare a pierderilor de către creditorii privaţi, euro reuşind aprecieri semnificative pe pieţele valutare, în special în faţa dolarului american şi a yenului japonez, subliniază analiza.
‘Este interesant faptul că leul nu a beneficiat semnificativ de pe urma acestui optimism. Este nevoie de timp şi de un sprijin masiv şi asumat direct de către FMI în criza datoriilor suverane- utilizând resursele statelor emergente- pentru a aduce un val de încredere durabilă în pieţe, iar în acest scenariu, leul s-ar putea aprecia spre nivelul de 4,3. Pe un orizont mai scurt de timp, nivelul de suport de la 4,33 ar fi primul palier relevant pentru o eventuală întărire a leului. Instituirea unei tendinţe solide de apreciere a leului s-ar putea face însă abia după ce nivelul de 4,3 ar fi depăşit, către 4,2, într-o mişcare descendentă’, a precizat Claudiu Cazacu.
Efectul celei de-a doua oferte de împrumuturi pe trei ani, în cantităţi nelimitate, de către BCE, care urmează să se desfăşoare miercuri, este de aşteptat să fie unul pozitiv. Stabilitatea din prezent, care ţine şi de intervenţia BCE prin furnizarea de lichiditate, nu trebuie însă luată ca fiind garantată, consideră analiştii.