Yahoo a cumpărat o aplicaţie care îi ajută pe deţinătorii de smartphone să realizeze propriile filme
Valoarea tranzacţiei nu a fost dezvăluită, însă este estimată de presa americană de specialitate la o sumă cuprinsă între 40 şi 50 de milioane de dolari.
Qwiki este un start-up newyorkez care a dezvoltat o aplicaţie ce permite convertirea fotografiilor şi înregistrărilor video realizate cu un telefon inteligent (smartphone) într-un film „acompaniat” de muzică.
Grupul Yahoo! Inc. încearcă să îşi revigoreze imaginea şi să atragă mai mulţi tineri, sub conducerea actualului director general al companiei, Marissa Mayer.
Astfel, în luna mai, Yahoo! a anunţat că va prelua Tumblr, serviciu care găzduieşte 108 milioane de bloguri, pentru 1,1 miliarde de dolari, după cum a relatat la momentul respectiv Bloomberg. Tranzacţia urmează să fie finalizată în a doua jumătate a lui 2013, conform unui comunicat al Yahoo!Inc.
Marissa Mayer a spus, la momentul respectiv, că mizează pe faptul că Tumblr va contribui la creşterea atractivităţii Yahoo! pe piaţa publicităţii online, pe care concurează cu Google şi Facebook.