Un ministru francez a stricat planurile Yahoo de preluare a Dailymotion

Economica.net
01 05. 2013
yahoo_office_07626700_19344800_98134000_76660600

Ministrul le-a transmis, în timpul unei întâlniri în luna aprilie, directorului operaţional al Yahoo, Henrique de Castro, şi directorului financiar al France-Telecom, Gervais Pellissier, că nu vrea ca 75% dintr-o rară poveste de succes franceză din sectorul high-tech să ajungă în mâinile străinilor, au afirmat sursele.

Achiziţia a 75% din acţiunile Dailymotion ar fi reprezerntat cea mai mare tranzacţie pentru Yahoo de la preluarea conducerii de către actualul director general, Marissa Mayer, la mijlocul anului trecut. Cele două părţi au semnat un acord neangajant pentru preluarea de către Yahoo a 75% din acţiunile Dailymotion, într-o tranzacţie care evalua compania la 300 de milioane de dolari, notează publicaţia americană.

France Telecom, unde statul francez controlează 27% din acţiuni, deţine integral Dailymotion, dar vrea să rămână cu o participaţie mai redusă.

„Nu am să vă las să vindeţi una dintre cele mai bune companii start-up din Franţa. Nu ştiţi ce faceţi”, i-a spus Montebourg lui Pellissier pe un ton ridicat, potivit surselor Wall Street Journal.

Ulterior, încercările de a salva tranzacţia au eşuat, chiar dacă grupul France Telecom este încă deschis unei înţelegeri.

Potrivit cotidianului american, Yahoo a vrut din start să cumpere 75% din Dailymotion, cu opţiunea de preluare integrală ulterior, însă guvernul francez a refuzat să accepte o particiaţie mai mare de 50%.

Dailymotion este un competitor de talie mai redusă pentru serviciul YouTube al Google.